Centrala Hidroelectrică a Barajului Kahovka a fost ”complet distrusă”, anunţă marţi directorul operatorului ucrainean Ukrhydroenergo, Igor Sîrota, la câteva ore după distrugerea parţială a acestui baraj, situat pe Nipru, pe care Kievul o impută Moscovei, acuzaţii pe care Rusia le respinge, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Centrala nu poate fi restaurată. Ea este complet distrusă. Structura hidraulică este pe cale să fie luată” de apă, declară la televiziunea ucraineană Sîrota.

În total 24 de localităţi au fost inundate, a anunţat ministrul ucrainean de Interne Igor Klimenko.

Potrivit ministrului, ”aproximativ 1.000” de oameni au fost evacuaţi din zonă.

”În acest stadiu, 24 de localităţi din Ucraina au fost inundate. Ministerul (ucrainean) de Interne a evacuat aproximativ 1.000 de persoane. Evacuarea continuă”, a anunţat Klimenko la televiziunea ucraineană.

Starea de urgenţă a fost decretată în districtul Nova Kahovska - în partea regiunii ucrainene aflată sub controlul Rusiei -, în urma ruperii barajului, potrivit agenţiei oficiale ruse de presă Tass, care citează un decret al ocupaţiei ruse.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ordonat evacuarea ”zonelor cu risc” şi ”să se furnizeze apă potabilă tuturor oraşelor şi tuturor satelor care erau aprovizionate (anterior) cu apă din rezervorul Kahovka”, a anunţat pe Telegrakm Ministerul ucrainean de Interne, în urma unei reuniuni de urgenţă a Consiliului Naţional ucrainean al Securităţii şi Apărării.

Consiliul Naţional ucrainean al Securităţii şi Apărării a convenit o serie de măsuri internaţionale şi de securitate vizând darea în judecată a Rusiei din cauza acestui atac.

Ministrul ucrainean de Interne Igor Klimenko a participat la această reuniune.

Centrala Hidroelectrică Kahovka se afla ”complet sub ape”, potrivit unor iamgini publicate de Kyiv Independent, care citează autorităţi ucrainene din oblastul Herson.

”Apele revărsate au erodat o parte a Barajului Kahovska după ruptură. Numai o parte a sălii turbinelor se mai afla sub apă, iar unele vane de control suplimentar din partea de nord par să fi dispărut”, comenta pe Twitter, în baza acestor imagini, un analist de la OSINTtechnical.

Nivelul apei la Nova Kahovka a crescut cu peste zece metri, anunţa marţi dimineaţa agenţia oficială rusă de presă Tass, citând ocupaţia rusă.

RIA Novosti, o agenţie publică rusă de presă, scria că reprezentanţi ai ocupaţiei ruse au început să evacueze locuitori din Nova Kahovska.

Nivelul apei în oraş, imediat în apropierea Barajului Nova Kahovka, care s-a rupt, ar putea creşte cu 12 metri, avertiza într-un comunicat postat pe Telegram primarul instalat de către ruşi al localităţii, Vladimir Leontiev.

Ocupaţia a anunţat că nivelul apei în oraş urmează să crească în următoarele 72 de ore.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.