Cel puţin patru persoane au murit în naufragiul unui vapor de pescuit, în Noua Zeelandă, unde aveau loc luni furtuni puternice, care au cauzat inundaţii la Auckland, cel mai mare oraş neozeelandez, anunţă aurotiăţile, relatează AFP.
Patru corpuri au fost recuperate, iar o persoană era dată dispărută în urma naufragierii, duminică seara, în plină furtună, a vaporului la bordul căruia se aflau, în largul regiunii Northland, în nordul arhipelagului neozeelandez, a anunţat poliţia.
Alte cinci persoane salvate au fost conduse la spital.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Furtuna s-a îndreptat apoi către sud şi a atins luni dimineaţa Auckland, unde s-a înregistrat al doilea record de preciptaţii înregistrat vreodată în în decurs de o oră, potrivit serviciilor meteorologice.
Autostrăzi au fost blocate din cauza inundaţiilor, au fost închise şcoli, iar legăturile cu feribotul au fost întrerupte din cauza mării foarte agitate.
Şase furtuni se îndreptau către sud şi urmau să atingă oraşul Hamilton luni după-amiaza.
Serviciile meteorologice au ridicat alerte, însă au avertizat că ”vremea ploioasă va continua mult săptămâna aceasta, în contextul un front de presiune joasă se apropie dinspre vest”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.