Cel puţin 32 de persoane au fost ucise, iar alte 53 rănite în explozii, vineri, într-o moschee şiită din oraşul Kandahar, în sudul Afganistanului, în timpul marii rugăciuni, potrivit unei surse medicale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Exploziile au vzat acest lăcaş şiit de cult, situat în centrul Kandaharului, în timpul marii rugăcuni săptămânale, vineri, a constatat un jurnalist AFP.

”Suntem întristaţi să aflăm că o explozie a avut loc la o moschee a confreriei şiite (...) din oraşul Kandahar, în care un anumit număr de compatrioţi de-ai noştri au fostrăniţi şi ucişi”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter un purtător de cuvânt taliban, Qari Sayed Khosti.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Un martor, care a cerut protecţia anonimatului, a declarat AFP că a auzit trei explozii, una la intrarea principală a moscheei, alta la poarta de sud şi a treia în locul în care credincioşii îşi făceau abluţiunile.

Aproxmativ 15 ambulanţe au fost trimise la faţa locului, iar forţe de securitate talibane au fost desfăşurate la faţa locului, unde accesul a fost blocat, a constatat jurnalistul AFP.

Primele imagini din interiorul moscheei, care nu au putut fi autentificate imediat, surprind corpuri însângerate întinse pe jos, în Moscheea Fatemieh, cunoscută de asemenea sub numele Moscheea Imam Bargah.

Aceste explozii au loc la o săptămână după un atentat sinucigaş vizând o moschee şiită în Kunduz (nord-est), revendicat de organizaţia Statul Islamic (SI), soldat cu zeci de victime.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.