Cel puţin 19 persoane au fost ucise, iar alte 25 au fost rănite, dintre care 20 grav, marţi, într-un atac cu cuţitul comis de un fost angajat într-un centru pentru persoane cu handicap mental din Sagamihara, un oraş situat la vest de Tokyo, relatează DPA şi AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Bărbatul, identificat drept Satoshi Uematsu, în vârstă de 26 de ani, a fost arestat ca suspect după ce a venit la comisariatul local de poliţie cu maşina, s-a predat şi a recunoscut atacul, potrivit agenţiei Kyodo.

Potrivit poliţiei, bărbatul a declarat că este un fost angajat la centrului. "Eu am făcut-o", a spus el poliţiei, potrivit Kyodo. "Este mai bine ca handicapaţii să dispară", a spus el.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În imagini din presă apare un şir de ambulanţe aliniate în faţa Centrului Tsukui Yamayuri En (Grădina de crini Tsukui), situat la aproximativ 50 de kilometri vest de Tokyo.

"Medicii au confirmat moartea a 19 persoane", a declarat un purtător de cuvânt al departamentului pompierilor pentru AFP.

De asemenea, 25 de persoane au fost rănite, dintre care 20 sunt în stare gravă, potrivit acestei surse.

Suspectul s-a predat poliţiei marţi, după ora locală 3.00 (luni, 21.00, ora României), a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei din prefectura Kanagawa, în regiunea Tokyo. "Suntem pe cale să stabilim detaliile cazului", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Poliţia a primit anterior un apel telefonic de la centru, în care era alertată în legătură cu agresiunea din Sagamihara, un oraş cu peste 700 de locuitori.

Potrivit postului NHK, bărbatul a pătruns în clădire după ce a spart un geam, iar Poliţia a găsit "mai multe cuţite" în geanta sa, dintre care unele pe care era sânge.

În total, 149 de persoane cu vârste între 19 şi 75 de ani erau internate în centru de la sfârşitul lui aprilie, potrivit DPA.

Atacurile în masă sunt rare în Japonia, care dispune de o legislaţie cu privire la controlul armelor foarte strictă şi de un nivel de criminalitate relativ slab. Însă izbucniri de violenţă oarbă sau atacuri ale unor persoane cu probleme psihice îndoliază uneori arhipelagul.

În iunie 2008, un bărbat în vârstă de 28 de ani, înarmat cu un cuţit, a semănat panică în cartierul Akihabara din Tokyo zdrobind cu un camion pietoni, după care a înjunghiat trecători, la întâmplare, în mulţime, cu o lamă cu două tăişuri. Şapte persoane au fost ucise, iar zece rănite. Atacatorul a fost condamnat la pedeapsa capitală.

În iunie 2001, un bărbat a pătruns într-o şcoală privată din Ikeda, un cartier de lux din Osaka, unde a înjunghiat mortal opt copii.

Casa Albă a exprimat, într-un comunicat, "şocul" Guvernului american faţă de "atacul atroce" şi a transmis condoleanţe familiilor persoanelor ucise, relatează Thre Associated Press.

"Nu există vreo scuză pentru astfel de violenţe, iar faptul că atacul a fost comis la un centru pentru persoane cu dizabilităţi îl face şi mai respingător şi absurd", afirmă Ned Price, un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional pentru Securitate, citat într-un comunicat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.