Uciderea a doi bărbaţi pentru că au încercat să împiedice un infractor rasist să agreseze două adolescente a generat un val puternic de emoţie în Portland, un oraş cunoscut pentru tolerantă şi progresism, mai multe voci ridicându-se pentru a le cere politicienilor să nu mai promoveze atitudini extremiste faţă de imigranţi, relatează Deutsche Welle.
Primarul din Portland, Oregon, i-a salutat pe cei doi localnici ucişi drept “eroi”. “Aceşti doi bărbaţi au murit ca eroi, ca rezultat al unui act îngrozitor de violenţă rasistă. Acţiunile lor au fost curajoase şi altruiste şi ar trebui să servească drept un exemplu, o inspiraţie pentru noi toţi”, a spus primarul Ted Wheeler.
Incidentul a avut loc vineri seară, cu câteva ore înainte de începerea Ramadanului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Un bărbat s-a apropiat de două fete, într-un tren. Una dintre ele purta un văl islamic. El a început să le ameninţe pe adolescente şi să le jignească. “Spunea că musulmanii trebuie să moară”, a declarat Dyjuana Hudson, mama uneia dintre fete.
Trei bărbaţi - Ricky John Best, în vârstă de 53 de ani, Taliesin Myrddin Namkai Meche, în vârstă de 23 de ani, şi Micah David-Cole Fletcher, în vârstă de 21 de ani – au încercat să îl oprească pe agresor.
Acesta din urmă, identificat de poliţie drept Jeremy Joseph Christian, în vârstă de 35 de ani, i-ar fi înjunghiat apoi pe cei trei. Best a murit pe loc, Meche a încetat de viaţă la spital, iar Fletcher a supravieţuit şi se află încă internat.
Presa locală scrie că Best era tată a patru copii, iar Meche un absolvent recent de universitate.
“A fost un erou şi va rămâne un erou de partea cealaltă a vălului. Stea strălucitoare, te voi iubi mereu”, a scris mama lui Meche pe Facebook.
O ceremonie în memoria victimelor a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică.
SUSPECTUL AVEA UN CAZIER LUNG ŞI ERA CUNOSCUT DREPT RASIST
Christian a fost arestat la scurt timp după incident de poliţia din Portland şi dus la închisoarea Multnomah, pentru crimă, tentativă de crimă, intimidare şi posesie ilegală de armă. El urmează să fie audiat marţi.
Atacatorul avea un cazier lung şi se ştia că are opinii rasiste. În 2002, a fost condamnat pentru jaf şi răpire. El şi-a exprimat în mod regulat simpatii pentru lideri nazişti pe reţelele de socializare şi l-a lăudat pe teroristul de la Oklahoma City, Timothy McVeigh.
Potrivit FBI, este prea devreme pentru a stabili dacă Christian va fi inculpat pentru infracţiune rasistă.
“Cuvintele violente pot duce la acţiuni violente”, a spus primarul Wheeler, criticând cum imigraţia a devenit un ţap ispăşitor în ţară. “Toţi liderii aleşi din America (…) trebuie să lucreze conştient pentru a schimba dialogul nostru politic”, a adăugat el.
La rândul său, fosta candidată democrată la preşedinţie Hillary Clinton le-a adus un omagiu victimelor. "Sfâşietor. Nimeni nu ar trebui să suporte abuzuri rasiste. Nimeni nu ar trebui să îşi dea viaţa pentru a le opri", a scris ea pe Twitter.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...