Statele Unite resping drept ”falsă” procedura judiciară rusă împotriva baschetbalistei americane Brittney Griner, încarcerată în Rusia, unde este condamnată la nouă ani de închisoare cu privire la trafic de droguri, după respingerea marţi a unui apel al sportivei, declară consilierul în probleme de securitate naţională al Casei Albe Jake Sullivan, relatează AFP.
”Preşedintele (american Joe) Biden a fost foarte clar cu privire la faptul că Brittney (Griner) trebuie să fie eliberată imediat”, a declarat Jake Sullivan.
Consilierul în probleme de securitate al Casei Albe şi-a exprimat regretul faţă de faptul că baschetbalista este în continuare ”încarcerată în mod greşit, în circumstanţe inacceptabile, după ce a fost supusă unei noi proceduri judicare false astăzi (marţi)”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Brittney Griner, care a fost condamnată la nouă ani de închisoare în Rusia cu privire la trafic de canabis, a cerut marţi justiţiei ruse să-i reducă această pedeapsă la închisoare ”traumatizantă”, în cursul unui proces în apel, la un tribunal în apropiere de Moscova.
”Sper cu adevărat ca tribunalul să ajusteze acest verdict, pentru că a fost foarte, foarte stresant şi foarte traumatizant pentru starea mea mentalăn şi psihologică”, a declarat americanca.
Ea a participat la şedinţă prin videoconferinţă, potrivit unui jurnalist AFP.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.