Peste jumătate dintre adulţii americani au fost vaccinaţi împotriva Covid-19, a anunţat marţi Casa Albă, cu aproximativ şase săptămâni înainte de termenul de 4 iulie stabilit de preşedintele Joe Biden pentru ajungerea la o rată de imunizare de 70%, transmite Reuters.
Atingerea nivelului de 50% a avut loc în timp ce autorităţile federale, statale şi locale continuă administrarea vaccinurilor, combătând ezitările, temerile şi dezinformările.
”Acum, când a mai rămas o săptămână din luna mai, jumătate din toţi adulţii din SUA sunt complet vaccinaţi”, a scris pe Twitter consilierul senior pentru Covid-19 al Casei Albe, Andy Slavitt.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Noile infecţii cu coronavirus la nivel naţional s-au înscris pe o pantă descendentă sustenabilă, pe măsură ce tot mai multe persoane sunt vaccinate.
Numărul de noi infecţii din SUA a scăzut duminică la o medie a ultimelor şapte zile de 22.877, cel mai scăzut nivel din iunie şi la mai puţin de o zecime dintr-un nivel maxim post-vacanţă de peste 250.000,, potrivit datelor Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor.
Persoanele cu vârste de cel puţin 12 ani pot primi acum vaccinul realizat de Pfizer-BioNTech pntru Covid-19, în timp ce compania Moderna a anunţat marţi că vaccinul său este eficient şi la adolescenţi, deschizând posibilitatea ca un al doilea vaccin să fie aprobat de SUA pentru tineri în acest an.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.