Cardinalul George Pell, închis pentru abuz sexual asupra a doi minori, a fost eliberat după ce Curtea Supremă de Justiţie din Australia i-a anulat marţi condamnarea de şase ani, informează BBC.
Fost trezorier la Vatican şi fost consilier al Papei, George Pell, în vârstă de 78 de ani, a fost cea mai importantă figură din Biserica Catolică încarcerată pentru astfel de infracţiuni.
În decembrie 2018, un juriu l-a găsit vinovat că a abuzat doi băieţi în Melbourne, în anii 1990, când era arhiepiscop, şi a fost condamnat la 6 ani de închisoare.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Decizia curţii australiene are efect imediat. Toţi cei şapte judecători au hotărât unanim în favoarea cardinalului. Ei au spus că juriul nu a luat în considerare în mod corespunzător toate dovezile prezentate în proces. Acesta a fost ultimul pas legal făcut de cardinal, după ce o instanţă inferioară a susţinut condamnarea lui anul trecut.
Biserica Catolică din Australia a susţinut că el este nevinovat încă de la început, când poliţia l-a acuzat în iunie 2017.
„Mi-am susţinut constant nevinovăţia în timp ce am fost victima unei nedreptăţi grave”, a spus Pell într-un comunicat după ce a fost dată decizia. El a executat peste 400 de zile din condamnare.
A fost eliberat din închisoarea Barwon din Victoria, marţi, la prânz, şi a fost dus la o mănăstire carmelitană din Melbourne, a scris presa locală.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...