Rezultate parţiale ale alegerilor legislative din Bulgaria confirmă luni o victorie a conservatorilor premierului Boiko Borisov, însă amploarea votului de protest - împărţit de mai multe partide - deschide o perioadă de instabilitate, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Partidul GERB al lui Borisov se claseză primul, cu aproximativ 25% din voturile exprimate, urmat de un nou partid populist - Există Un Astfel Popor (ITN) - care a obţinut peste 18% din voturile exprimate, potrivit acestor date oficiale, care coroborează estimări prezentate duminică de către institute de sondare.

Această formaţiune - a animatorului satiric de televiziune Slavi Trifonov - a creat o surpriză şi a devansat mult Partidul Socialist, care obţine doar 14,9% din voturile exprimate în scrutin.

Cântăreţul de muzică populară, în vârstă de 54 de ani, a profitat pe mişcarea de protest din vară, împotriva corupţiei - în pofida faptului că nu a participat la niciuna dintre aceste manifestaţii.

El şi-a făcut campanie exclusiv din studioul propriului canal privat şi i-a sedus pe ”tinerii puţin politizaţi de 18 până la 30 de ani”, declară analistul Mira Redeva.

El a fost plebiscitat de asemenea de către bulgarii din străinătate, care l-au ales pe primul loc, cu 30% din voturile exprimate în afara ţării.

Mişcarea Bulgaria Democratică a Dreptei Citadine (DPS), alcătuită din cei care au declanşat protestele antiguvernamentale, a înregistrat un scor mai bun decât se prevedea, de 10%.

Alt partid contestatar, ”În picioare! Mafia afară!” (DMD, stânga), a obţinut 5% dintre voturile exprimate duminică.

Partidul minoritţii turce MDL, care face de obicei cărţile după alegeri, s-a clasat pe poziţia a cincea, cu 9% din voturile exprimate, penalizat din cauza proastei reputaţiia deputatului Delian Peevski, atacat pe tema unei averi dobândite rapid şi a unor presupuse presiuni asupra clasei politice, parchetului şi presei.

MDL a hotărât să-i retragă numele de pe  listă, însă acest lucru pare că nu i-a convins pe alegători de voinţa formaţiuniide a-şi schimba pielea.

Naţionaliştii din cadrul VMRO, care fac parte din Guvernul în exerciţiu, nu au reşit să depăşească pragul intrării în Parlament, de 4%.

”Rezultatele expirmă o profundă fragmentare a societăţii. Nicio majoritate clară nu se degajă, iar GERB îşi datorează victoria doar grijii faţă de stabilitate a alegătorilor”, decriptează Antoni Galabov de la Noua Universitate Bulgară.

În aceste condiţii, premierul în exerciţiu Boiko Borisov, în vârstă e 61 de ani, le-a întins duminică seara mâna opozanţilor săi, care nu şi-au dezvăluit deocamdată intenţiile, ceea ce anunţă negocieri dificile.

Borisov propune, într-o declaraţie postată pe Facebook, formarea ”până în decembrie” a unui guvern care să fie alcătuit din experţi, în vederea ”traversării crizei covid1-9 şi mergerii înainte”.

Alegeri prezidenţiale, prevăzute în noiembrie, ar putea să degaje o tendinţă mai clară.

Preşedintele Rumen Radev, care i-a susţinut pe manifestanţi, candidează la un nou mandat.

El a anunţat duminică faptul că votează ”împotriva arbitrariului şi corupţiei” şi îşi afişează încrederea într-o ”întoarcere la normal”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.