Secţiile de vor s-au deschis pe tot teritoriul Marii Britanii, la ora locală 7 (9 ora României), alegătorii fiind chemaţi să îşi aleagă viitorul legislativ şi să se pronunţe asupra continuităţii reprezentate de conservatorii Theresei May sau schimbării reprezentate de laburiştii lui Jeremy Corbyn. Scrutinul are loc pe fondul securităţii sporite, după valul de atentate din ultimele luni.
Aproape 47 de milioane de britanici sunt aşteptaţi joi la cele peste 40.000 de secţii de vot deschise în ţară, pentru a-şi alege cei 650 de parlamentari, relatează BBC News.
Secţiile de vot se vor închide la ora locală 22.00 (24.00 ora României), când sunt aşteptate exit-polluri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
O parte dintre britanici au votat deja, prin poştă. În 2015, 16,4% din electorat a ales această modalitate.
O parte dintre mandate vor fi declarate până la miezul nopţii (2 ora României), iar restul până dimineaţă, în timp ce rezultatele oficiale ar urma să fie anunţate vineri după-amiază.
Britanicii au de ales între continuitatea reprezentată de Theresa May şi schimbarea reprezentată de Jeremy Corbyn, în scrutin considerat crucial pentru negocierile privind Brexit, pe fondul ameninţării teroriste.
Măsuri de securitate “foarte flexibile” sunt prevăzute la Londra, pentru a permite desfăşurarea cât mai rapidă a forţelor de poliţie, au anunţat autorităţile, la cinci zile după atacul de pe London Bridge, soldat cu opt morţi.
Scrutinul a fost convocat cu trei ani mai devreme decât normal, de premierul conservator Theresa May, care speră să obţină o majoritate consolidată pentru negocierea Brexit.
Deşi este încă favorit în sondaje, conservatorii şi-au pierdut o mare parte din avantajul de 20 de puncte procentuale pe care îl aveau în faţa laburiştilor în momentul convocării alegerilor, în aprilie.
Impactul atentatelor asupra scrutinului este dificil de evaluate. Pe de o parte, conservatorii sunt consideraţi ca “mai puternici” în probleme de securitate, pe de alta sunt criticaţi pentru că nu au împiedicat atacurile şi pentru că au desfiinţat peste 20.000 de posturi în poliţie din 2010 încoace.
MANDAT CLAR
Miza scrutinului depăşeşte frontierele ţării, în condiţiile în care Uniunea Europeană vrea să lanseze cât mai repede negocierile pentru Brexit.
Theresa May, care l-a înlocuit în funcţie pe David Cameron după referendumul privind apartenenţa la UE, în 2016, vrea să îşi consolideze majoritatea de 17 mandate de care dispune în Parlament, pentru a se pune la adăpost de orice rebeliune în tabăra sa în cursul negocierii ieşirii din blocul comunitar.
“Daţi-mi un mandat clar pentru negocierea celui mai bun acord posibil pentru Marea Britanie”, le-a cerut ea alegătorilor pe tot parcursul campaniei.
Rivalul său laburist, Jeremy Corbun, un veteran al stângii, care nu a fost niciodată ministru, nu pune sub semnul întrebării « realitatea Brexit”, însă vrea să adopte un ton mai conciliant cu Bruxelles-ul şi să menţină accesul Regatului Unit pe piaţa unică europeană.
Dacă Brexit este motivul este motivul convocării scrutinului şi o preocupare centrală a britanicilor, în mod paradoxal a fost aproape absent din diezbateri.
O necunoscută rămâne mobilizarea tinerilor. Aceştia s-au înscris masiv pe listele electorale şi sunt consideraţi ca majoritar favorabili lui Corbyn, însă de regulă nu se prezintă în număr mare la urne.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...