Cabinetul premierului Benjamin Netanyahu a anunţat luni după-amiază că autorităţile israeliene au notificat familiile ostaticilor care urmează să fie eliberaţi în următoarele ore, acordul cu Hamas părând să fie din nou pe calea cea bună după un blocaj anterior, când părţile ridicaseră obiecţii, relatează The Times of Israel.
Un oficial israelian a declarat anterior pentru The Times of Israel că Hamas încercase să separe mamele de copiii lor în cadrul eliberării ostaticilor prevăzute pentru luni, lucru pe care Ierusalimul pare să fi reuşit să îl contracareze. Qatarul, dar şi Statele Unite s-au implicat în medierea diferendului, potrivit CNN.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Presa israeliană a relatat că 11 ostatici israelieni vor fi eliberaţi în scurt timp - nouă copii şi două femei, care sunt mamele unora dintre copii. Nu există deocamdată o comunicare oficială israeliană care să confirme aceste cifre.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.