Secretarul de Stat american Antony Blinken, acuzat de ”trădare”, un ”dezastru usturător” şi de o ”predare necondiţionată” în faţa talibanilor de către aleşi republicani, a încercat să apere, într-o audiere în Congres, o retragere haotică din Afganistan a lui Joe Biden şi a acuzat fosta administraţie a lui Donald Trump de acest haos, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Foarte binevoitorul şef al diplomaţiei americane a contestat - cu mai multă fermitate decât a dat dovadă până în prezent - acuzaţii de nepregătire formulate inclusiv în interiorul taberei sale democrate.

Blinken a contraatacat, învinovăţindu-l în mare parte pe Donald Trump de această situaţie.

”Noi am moştenit o dată-limită şi nu am moştenit şi-un plan”, a tunat el într-o audiere într-o Cameră a Reprezentanţilor pornită.

El a apreciat că, atunci când preşedintele Joe Biden s-a instalat la Casa Albă, la începutul lui 2021, nu exista altă opţiune decât ”să se pună capăt războiului sau să se pornească o escladare”.

”Talibanii erau mai puternici din punct de vedere militar ca niciodată” după atentatele de la 11 septembrie 2001, care au declanşat intervenţia occidentală în Afganistan, în timp ce armata americană nu a mai avut niciodată atât de puţini militari pe teritoriul afgan.

Cauza este Acordul de la Doha, în Qatar, încheiat de către administraţia Trump cu talibanii, care a bătut în cuie o retragere totală a forţelor străine din Afganistan - şi care a permis în trecere eliberarea a 5,000 de insurgenţi, ”inclusiv a unor comandanţi importanţi”.

Preşedintele democrat - hotărât de mult timp să pună capăt celui mai lung război din istoria americană - a confirmat în primăvară această retragere totală stabilită de către predecesorul său republican.

Însă, fără acest acord, Biden ”nu ar fi făcut-o neapărat după acest calendar” şi ”nici în acest fel”, a subliniat Antony Blinken.

Retragerea din Afganistan era susţinută de o mare parte a clasei politice americane, însă punerea ei în aplicare este criticată din toate părţile.

Plecarea s-a transformat într-o catastrofă, Guvernul afgan a căzut, iar talibanii - îndepărtaţi de la putere în urmă cu 20 de ani - au revenit la putere înainte ca ultimul militar american să părăsească Kabulul.

În pripă, Statele Unite au fost nevoite să creeze un uriaş pod aerian pentru a evacua străinii şi afganii care ar fi riscat represalii din partea noilor lideri islamişti ai ţării.

Iar 13 militari americani au fost uciţi într-un atentat jihadist vizând această operaţiune.

124.000 DE PERSOANE EVACUATE ÎN 16 ZILE

”Preşedintele a refuzat să-şi asculte generalii şi conducătorii serviciilor de informaţii, care l-au avertizat exact de ceea ce avea să întâmple la retragerea noastră”, a atacat un ales republican, Michael McCaul, care a denunţat un ”dezastru usturător”.

”Nu credeam să asist, în viaţa mea, la o predare necondiţionată în faţa talibanilor”, a continuat el.

McCaul a acuzat cuplul Biden-Blinken de ”trădare”, din cauză că a ”rupt promisiunea” de a nu abandona niciun american la faţa locului.

”Voi acuzaţi pe toată lumea de acest dezastru, mai puţin pe voi înşivă şi pe talibani”, l-a ironizat Dan Meuser.

Majoritatea democraţilor au pus în surdină critici formulate începând din august, însă republicanii şi-au multiplicat atacurile timp de peste cinci ore, iar unii au mers până la a cere demisia secretarului de Stat.

”Aţi manipulat informaţiile” clasificate, a strigat, în mai multe rânduri, Brian Mast, care a agitat portrete ale militarilor ucişi la sfârşitul lui august la Kabul.

”Ceea ce spuneţi este pur şi simplu fals”, i-a replicat Antony Blinken, care şi-a pierdut pentru scurt timp calmul obişnuit, după ce deputatul Ronny Jackson l-a acuzat de faptul că exploatează moartea acestor puşcaşi marini.

”Eu dau socoteală”, i-a replicat el unei alese care-l acuza de ”trădare”. ”Noi am făcut ceea ce trebuia”, a subliniat el, în mod evident iritat.

EMITEREA DE VIZE, ÎNTR-UN PUNCT MORT

”Nici cei mai pesimişti analişti nu au prevăzut prăbuşirea forţelor guvernamentale de la Kabul înaintea retrageriiforţelor americane”, a subliniat el.

Iar ”nimic nu arată că, dacă am fi rămas mai mult timp, ar fi făcut forţele afgane de securitate mai rezistente sau autonome”, a subliniat Blinken.

”Cu toate acestea”, a insistat el, ”ne-am pregătit pentru un număr mare de scenarii”, ceea ce a permis, în opinia sa, evacuarea a 124.000 de persoane în 16 zile.

Exact acesta este punctul slab al lui Antony Blinken - acuzat de faptul că nu a făcut suficient, în lunile dinaintea datei-limită, de 31 august, pentru a evacua cetăţeni americani şi afgani care au lucrat pentru Statele Unite.

Secretarul de Stat a replicat, şi în această privinţă, că a relansat emiterea de vize speciale interpreţilor şi altor auxiliari afgani ai Washingtonului, lăsată ”într-un punct mort” de către administraţia Trump.

Însă acest proces foarte birocratic a rămas extrem de timid până la sfârşit, când problema a devenit scapă cine poate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.