Liderul grupării Statul Islamic (SI) Abu Bakr al-Baghdadi, ucis duminică într-o operaţiune americană în Siria, a trăit întotdeauna ascuns în umbră, inclusiv pe când, autoproclamat ”calif”, prezida destinele a şapte milioane de persoane în Siria şi Irak, relatează AFP.
Supranumit ”Fantoma”, el a fost mai întâi un student la religie timid, iar apoi un combatant jihadist de rang secund. Însă acest irakian în vârstă de 48 de ani a ajuns să realizeze alianţa între jihadiştii convinşi - veniţi din întreaga lume - şi foşti militari din cadrul armatei lui Saddam Hussein - laică şi socialistă -, un atu-cheie în vederea cuceririi în 2014 a unui teritoriu cât al Marii Briranii de mare.
El a fost primul lider jihadist care a instaurat un proto-stat - ”califatul” său autoproclamat -, acum apus. Ultima redută a SI a căzut în martie la Baghouz, în Siria, iar zeci de mii dintre jihadiştii săi se află în închisori kurde din Siria sau ale statului irakian.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
25 DE MILIOANE DE DOLARI
De luni de zile, omul a cărui moarte a fost evocată în mai multe rânduri mai conducea doar trupe dislocate, chiar dacă în videoclipurile de propagandă, atent realizate, SI continua să revendice, mai mult sau mai puţin real, atentate în întreaga lume.
Diabetic şi rănit cel puţin o dată, Ibrahim Awad al-Badri, pe numee său adevărat, îşi arăta arareori faţa.
Pe vremea ”califatului”, el şi-a făcut doar o singură apariţie publică, în iunie 2014. Din înaltul scaun al celebrei Moschei al-Nuri din Mosul, ”capitala” SI, în Irak, un oraş recucerit în vara lui 2017, el a rostit o predică în faţa susţinătorilor săi.
Faţa sa, cu o barbă grizonantă şi reflexe roşcate a mai apărut o singură dată, într-o înregistrare video difuzată în aprilie. El s-a exprimat, altfel, prin înregistrări sonore.
Statele Unite ofereau 25 de milioane de dolari în schimbul capturării acestui bărbat, cel mai căutat din lume, născut într-o familie săracă la Samarra, la nord de Bagdad.
ANTITEZA LUI BEN LADEN
Discreţia sa face din el, în opinia unor oficiali şi militari occidentali, antiteza lui Osama ben Laden, care difuza cu regularitate casete video cu regia luptei sau la moschee. Liderul Al-Qaida a fost căutat ani la rând şi a fost ucis în 2011 de forţele speciale americane în Pakistan.
Preferând umbra şi înaintarea cu paşi mici, al-Baghdadi, un pasionat al fotbalului care voia să devină avocat sau militar, planuri dejucate de rezultatele şcolare insuficiente şi o vedere slabă, şi-a aşteptat mult timp momentul.
Predicând într-o moschee puţin frecventată în Irakul aflat la acea vreme sub dictatura lui Saddam Hussein, el a dezvoltat ”o viziune destul de clară a ceea ce voia să ajungă şi a organizaţiei pe care voia să o creeze”, explică jurnalista Sofia Amara.
”Este un planificator secret”, afirmă cea care a realizat un documentar despre al-Baghdadi. Iar dacă ”dă impresia unui om care nu străluceşte”, el este ”răbdător şi muncitor”.
După ce a creat, în timpul invaziei americane a Irakului în 2003 un grupuscul jihadist fără mare impact, acest tată al unui număr de cinci copii provenind din două căsătorii este arestat în februarie 2004 şi încarcerat la Camp Bucca.
Această imensă închisoare, instalată de americani în sudul extrem al Irakului, unde erau închişi demnitari căzuţi ai regimului lui Saddam Hussein şi nume din nebuloasa jihadistă, avea săfie supranumită ”universitatea jihadului”.
Aici, puţin câte puţin, ”toată lumea şi-a dat seama că acest tip timid era un fin strateg”, afirmă Sofia Amara.
TRAVERSAREA DEŞERTULUI
De altfel, zece ani mai târziu, în timpul ascensiunii fulgerătoare a SI, armata irakiană avea să înţeleagă că avea de-a face cu foştii săi comandanţi, din epoca fostului regim, trecuţi la SI.
Eliberat din lipsă de probe de la Bucca, după zece luni, al-Baghdadi îi jură credinţă lui Abu Musab al-Zarqawi, sub tutela Al-Qaida, iar apoi devine omul de încredere al succesorului acestuia, Abu Omar al-Baghdadi.
El avea să preia ştafeta, la moartea acestuia, în 2010, sub numele de Abu Bakr al-Baghdadi, o trimitere la primul calif succesor al profetului Mahomed.
Rebotezată ”statul islamic”, organizaţia sa depăşeşte apoi în notoritate Al-Qaida.
Însă al-Baghdadi este obligat rapid să se retragă în deşert. El ar fi găsit mai întâi refugiu într-o zonă deşertică înstinsă din centrul Siriei până în Irak, potrivit experţilor.
Aici a fost ucis fiul său, Hodhayfah al-Badri, în iulie 2018, vizat într-o grotă de trei rachete ruse teleghidate.
El însuşi a supravieţuit mai multor atacuri, înaintea celui de duminică, şi şi-a redus, de-a lungul timpului, în mod drastic, anturajul.
Cel care a pozat o vreme drept şeful suprem al musulmanilor din lume, reactivând ”califatul” primelor secole ale islamului, şi-a găsit până la urmă moartea la Idleb, ultimul petec jihadist din Siria.
Probabil să s-a refugiat, aici, la grupuscule cu legături cu Al-Qaida, gruparea în care şi-a făcut debutul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...