Puţini italieni au exercitat mai multă influenţă şi au atras mai multă notorietate decât Silvio Berlusconi: om de afaceri miliardar, deţinând un imperiu media, a fost de patru ori prim-ministru şi a fost membru al Parlamentului European. Silvio Berlusconi nu a fost străin de scandaluri, probleme cu justiţia şi probleme serioase de sănătate, dar cumva a reuşit să le facă faţă şi să revină de fiecare dată, impunându-se ca o figură controversată inclusiv pe plan internaţional.
Născut la 29 septembrie 1936 la Milano, Berlusconi era copil în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La fel ca mulţi tineri din Milano, a fost evacuat şi a locuit cu mama sa într-un sat aflat la o anumită distanţă de oraş. Şi-a început cariera vânzând aspiratoare şi şi-a construit o reputaţie ca artist, cântând mai întâi în cluburi de noapte şi apoi pe vase de croazieră.
După ce a intrat în politică, ani de zile a reuşit să evite cu succes scandalurile sexuale şi acuzaţiile de corupţie, până când, în 2011, criza datoriilor din zona euro a afectat profund Italia şi a dus la o scădere temporară a influenţei sale. Dar ceva şi mai rău avea să vină pentru omul pe care mulţi italieni ajunseseră să îl considere de neatins, după ce condusese patru guverne. A fost condamnat pentru fraudă fiscală în 2013 şi expulzat din Senatul italian. După o altă condamnare, în 2015, toată lumea credea că s-a încheiat definitiv cariera sa politică. Dar, în ciuda faptului că a suferit un atac de cord despre care medicul său a spus că l-ar fi putut ucide, în 2016, şi că a fost operat de urgenţă la colon în 2019, carismaticul showman era pregătit pentru o nouă revenire în politică. Chiar dacă i s-a interzis să ocupe funcţii publice din cauza cazierului său judiciar, el şi-a condus partidul de centru-dreapta Forza Italia către un succes electoral moderat în 2018. Iar un an mai târziu, odată cu ridicarea interdicţiei de a candida, şi-a câştigat un loc în Parlamentul European la vârsta de 82 de ani. A revenit în forţă în prim-planul politicii interne italiene în 2022, când a negociat intrarea partidului său în coaliţia de guvernare condusă de premierul Giorgia Meloni.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
DE LA CÂNTĂREŢ LA MOGUL MEDIA
După ce a absolvit Universitatea din Milano cu o diplomă în drept în 1961, Berlusconi a devenit dezvoltator imobiliar. A înfiinţat Edilnord, o companie de construcţii, impunându-se ca dezvoltator de locuinţe rezidenţiale în jurul oraşului său natal Milano şi acumulând o avere considerabilă până în anii 1970.
Zece ani mai târziu, în 1974, a lansat o companie locală de televiziune prin cablu - Telemilano - care avea să se transforme în cel mai mare imperiu media din Italia, Mediaset, care controlează cele mai mari trei posturi de televiziune private din ţară.
În 1978 a lansat prima provocare directă la adresa monopolului naţional de televiziune. În 1980, a înfiinţat Canale 5, prima reţea comercială de televiziune din Italia, iar până la sfârşitul deceniului, posturile create de Berlusconi dominau undele radio italiene.
Berlusconi şi-a diversificat, de asemenea, afacerile, achiziţionând magazine, cinematografe, edituri şi echipa de fotbal AC Milan. Şi-a consolidat imperiul sub umbrela holdingului Fininvest, un vast conglomerat care a ajuns să controleze peste 150 de întreprinderi.
Silvio Berlusconi a rămas unul dintre cei mai bogaţi oameni din Italia. El şi familia sa au construit o avere estimată înainte de pandemie la 6,4 miliarde de dolari de către revista americană de afaceri Forbes.
Imensul său holding Fininvest are în prezent sub umbrela sa Mediaset şi cea mai mare editură italiană, Mondadori, şi deţine, printre altele, participaţii în cotidianul Il Giornale. Berlusconi a vândut clubul de fotbal AC Milan unor investitori chinezi pentru 740 de milioane de euro în 2017.
Copiii săi - Marina, Barbara, Pier Silvio, Eleonora şi Luigi - participă cu toţii la conducerea imperiului său de afaceri.
BERLUSCONI INTRĂ ÎN POLITICĂ
Berlusconi a dominat politica italiană începând cu anii 1990. A ajuns să conducă patru guverne, între anii 1994-1995, 2001-2006 şi 2008-2011.
În 1993, şi-a fondat propriul partid politic, Forza Italia (Hai, Italia!), cu o orientare conservatoare, numit aşa după un celebru cântec italian cântat pe stadioanele de fotbal.
Mulţi au sperat că priceperea sa în afaceri ar putea contribui la revitalizarea economiei Italiei. Oamenii îşi doreau o pauză în ceea ce priveşte corupţia şi instabilitatea care afectau politica italiană de ani de zile.
În anul următor a devenit prim-ministru, conducând o coaliţie cu Alianţa Naţională şi Liga Nordului, partide de dreapta. Mandatul său s-a dovedit a fi însă turbulent. La scurt timp după ce a preluat funcţia, în mai 1994, a fost lansată o anchetă de corupţie asupra imperiului său de afaceri, iar disputele din cadrul coaliţiei de guvernare au culminat cu ieşirea de la guvernare a partidului Lega Nord (Liga Nordului), în decembrie. Confruntat cu un vot de neîncredere, Berlusconi şi-a anunţat demisia la 22 decembrie 1994, dar a rămas în funcţie ca interimar până în ianuarie 1995.
SUIŞURI ŞI COBORÂŞURI
Au urmat o serie de suişuri şi coborâşuri.
A fost condamnat pentru fraudă şi corupţie, dar verdictele au fost în cele din urmă anulate. În pofida acestor acuzaţii şi a criticilor privind controlul pe care îl deţinea asupra unei mari părţi a presei italiene, a rămas liderul Forza Italia. A pierdut alegerile din 1996 în faţa stângii lui Romano Prodi. Promiţând reduceri de taxe, mai multe locuri de muncă şi pensii mai mari, a condus o coaliţie de centru-dreapta spre victorie la alegerile parlamentare naţionale din 2001 şi a devenit din nou prim-ministru, din nou în coaliţie cu foştii săi parteneri. După ce a condus cel mai longeviv guvern italian de după cel de-al Doilea Război Mondial, a fost din nou învins de Prodi în 2006.
A revenit la guvernare în 2008, la conducerea unui partid reînnoit, redenumit Poporul Libertăţii (PDL).
Sprijinul său a dispărut în 2011, pe măsură ce costurile de împrumut ale ţării au crescut vertiginos în plină criză a datoriilor din zona euro, iar el a demisionat după ce şi-a pierdut majoritatea parlamentară.
În februarie 2013, a fost la un procent de a câştiga alegerile generale - suficient de aproape pentru a juca un rol în coaliţia de guvernare.
Pe măsură ce tensiunile au crescut din cauza condamnării sale pentru fraudă fiscală, partidul s-a divizat, iar Berlusconi l-a relansat sub vechea denumire, Forza Italia.
A rămas apoi departe de centrul scenei politice timp de aproximativ patru ani, după ce a fost expulzat din parlament.
În 2018, Forza Italia a fost lăsată în afara coaliţiei cu Liga Nordului, de dreapta, în ciuda unei performanţe electorale solide. În orice caz, Berlusconi nu ar fi putut ocupa el însuşi o funcţie publică, din cauza cazierului său judiciar. Dar această interdicţie a fost anulată în acelaşi an, când a fost considerat "reabilitat" de către instanţe - şi a anunţat că va participa la alegerile europene din mai 2019. La acele alegeri, Forza Italia a obţinut mai puţin de 10% din voturile din Italia - dar suficient pentru a avea mai multe mandate, inclusiv cel al lui Berlusconi.
A revenit apoi în Senat în urma alegerilor generale din 2022.
UN PROFIL CONTROVERSAT
În orice caz, ca politician Berlusconi a fost prima persoană care a preluat funcţia de prim-ministru al Italiei fără să fi deţinut anterior vreo funcţie guvernamentală sau administrativă. A rămas cunoscut pentru stilul său politic populist şi pentru personalitatea sa impunătoare. În timpul mandatelor sale, a fost adesea acuzat că ar fi un lider autoritar şi un om dur.
Berlusconi s-a impus ca o figură controversată, care diviza opinia publică şi analiştii politici.
Susţinătorii i-au subliniat abilităţile sale de lider şi puterea sa carismatică, politica sa fiscală bazată pe reducerea impozitelor şi capacitatea sa de a menţine relaţii externe puternice şi strânse atât cu Statele Unite, cât şi cu Rusia.
Criticii i-au pus la îndoială performanţele ca politician şi etica practicilor sale guvernamentale în legătură cu propriile afaceri. A fost acuzat că a gestionat prost bugetul de stat şi că a crescut datoria publică italiană, că şi-a urmărit interesele personale ca şef al guvernului, propriile companii beneficiind de pe urma politicilor promovate de guvernele sale. I s-a reproşat, de asemenea, că avea vaste conflicte de interese din cauza deţinerii unui imperiu media, cu care a restricţionat libertatea de informare, şi că a fost şantajat în calitate de lider din cauza vieţii sale private turbulente.
Dar poate cel mai controversat aspect al profilului său în planul politicii externe rămâne relaţia şi atitudinea faţă de Moscova. Berlusconi s-a numărat printre cei mai vocali susţinători ai unor legături mai strânse între Rusia şi Uniunea Europeană. Într-un articol publicat în presa italiană la 26 mai 2002, el a declarat că următorul pas în integrarea tot mai mare a Rusiei cu Occidentul ar trebui să fie aderarea la UE. Berlusconi a avut o relaţie caldă cu Vladimir Putin. În septembrie 2014, după ce Putin anexase Crimeea, Berlusconi a acuzat Statele Unite, NATO şi UE de "o abordare ridicolă şi iresponsabilă de sancţionare a Federaţiei Ruse, care nu poate decât să apere cetăţenii ucraineni de origine rusă pe care îi consideră fraţi". Cei doi lideri au descris adesea relaţia lor ca fiind o prietenie strânsă, continuând să organizeze întâlniri bilaterale chiar şi după demisia lui Berlusconi în noiembrie 2011.
Berlusconi a condamnat invazia rusă din 2022 în Ucraina, declarându-se profund dezamăgit de comportamentul preşedintelui rus Putin, dar înaintea alegerilor generale italiene din 2022, el a apărat "operaţiunea militară specială" pusă în aplicare de Rusia, adăugând că Putin a vrut doar să înlocuiască guvernul lui Volodimir Zelenski cu "oameni decenţi". În octombrie 2022, înregistrări audio scurse către presă au arătat că Berlusoni şi-a exprimat consternarea faţă de sprijinul militar al Italiei pentru Ucraina şi l-a învinuit pe Volodimir Zelenski pentru invazia rusă în Ucraina.
REGELE GAFELOR
Berlusconi avea faima de a face gafe sau remarci insensibile.
La 2 iulie 2003, a sugerat că europarlamentarul social-democrat german Martin Schulz, care îi criticase politicile interne, ar trebui să joace într-un film rolul unui gardian la un lagăr de concentrare nazist. Berlusconi a insistat că a glumit, dar i-a acuzat pe Schulz şi pe alţii că sunt "turişti rău-voitori ai democraţiei". Acest incident a provocat o scurtă răcire a relaţiilor Italiei cu Germania.
Adresându-se traderilor de la Bursa de Valori din New York, în septembrie 2003, Berlusconi a enumerat o serie de motive pentru a investi în Italia, primul dintre acestea fiind acela că aici sunt "cele mai frumoase secretare din lume". Această remarcă a dus la proteste în rândul femeilor din parlament.
În martie 2006, Berlusconi a afirmat că sub Mao Zedong, comuniştii chinezi au "fiert copii pentru a fertiliza câmpurile".
în 2008, Berlusconi a provocat controverse la o conferinţă de presă comună cu preşedintele rus Vladimir Putin. Când un jurnalist de la ziarul rus Nezavisimaia Gazeta a pus o întrebare despre relaţiile personale cu Putin, Berlusconi a făcut un gest către jurnalist imitând un pistolar care trăgea.
Tot în 2008, după ce Barack Obama a fost ales ca primul preşedinte de culoare al SUA, Berlusconi s-a referit la Obama ca fiind "tânăr, chipeş şi chiar bronzat".
La două zile după cutremurul din 2009 de la L'Aquila, Berlusconi a sugerat că persoanele rămase fără adăpost ar trebui să privească experienţa lor ca pe un weekend petrecut cu cortul.
NESFÂRŞITA SAGĂ JUDICIARĂ A LUI BERLUSCONI
O mare parte din cariera politică a lui Berlusconi a fost afectată de o serie de bătălii juridice. Originar din Milano, el s-a plâns în mod frecvent că a fost victima autorităţilor judiciare din această metropolă.
În 2009, el estima că, în 20 de ani, a avut 2 500 de înfăţişări în instanţă în 106 procese, cu un cost juridic de 200 de milioane de euro, scrie BBC.
El a negat delapidarea, frauda fiscală şi contabilitatea falsă, precum şi tentativa de mituire a unui judecător - acuzaţii cu care s-a confruntat. În numeroase ocazii, a fost achitat, a avut condamnări anulate sau le-a văzut expirând în urma unui termen de prescripţie.
MUNCĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII LA 76 DE ANI
A primit o palmă atunci când, în 2011, Curtea Constituţională a anulat o parte a unei legi care îi acorda imunitate temporară lui şi altor miniştri de rang înalt.
Până la sfârşitul anului a fost înlăturat de la putere, iar în octombrie 2012 a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru fraudă fiscală şi i s-a interzis accesul la funcţii publice.
Berlusconi şi-a susţinut nevinovăţia şi a vorbit despre o "lovitură de stat judiciară".
Pentru că avea peste 75 de ani, a primit o sentinţă cu muncă în folosul comunităţii, lucrând patru ore pe săptămână cu bătrânii bolnavi de demenţă într-un azil catolic de lângă Milano.
Berlusconi nu a fost niciodată judecat pentru acuzaţii legate de mafia siciliană, deşi mai mulţi membri ai acesteia au declarat că ar fi avut legături cu organizaţia criminală siciliană.
FEMEILE LUI BERLUSCONI ŞI PETRECERILE BUNGA-BUNGA
Luptele lui Berlusconi în arena politică şi în sala de judecată au fost însoţite de o serie de relatări scandaloase despre viaţa sa privată.
A cunoscut-o pe cea de-a doua soţie, Veronica Lario, după ce aceasta a jucat topless într-o piesă de teatru. Când a fost fotografiat la petrecerea de 18 ani a modelului aspirant Noemi Letizia, soţia sa a decis să divorţeze de el în 2009.
În 1965, Berlusconi se căsătorise cu Carla Elvira Dall'Oglio, cu care a avut doi copii: Maria Elvira, cunoscută ca Marina (născută în 1966) şi Pier Silvio (născut în 1969).
În 1980, Berlusconi a început relaţia cu actriţa Veronica Lario, cu care a avut ulterior trei copii: Barbara (născută în 1984), Eleonora (născută în 1986) şi Luigi (născut în 1988). A divorţat de Dall'Oglio în 1985 şi s-a căsătorit cu Lario în 1990. La acel moment, Berlusconi era un antreprenor cunoscut, iar nunta sa a fost un eveniment social notabil. Unul dintre cavalerii săi de onoare a fost Bettino Craxi, fost prim-ministru şi lider al Partidului Socialist Italian, condamnat ulterior pentru corupţie.
La 28 decembrie 2012, Berlusconi a fost obligat să-i plătească fostei sale soţii Veronica Lario 48 de milioane de dolari pe an, în cadrul unui acord de divorţ, dar a putut păstra casa de 100 de milioane de dolari în care locuiau împreună cu cei trei copii ai lor.
Dar reputaţia sa a fost pătată cel mai mult de acuzaţiile privind petrecerile picante, denumite "bunga-bunga", de la vila sa privată la care participau fete care dansau în cluburi. Totul a culminat cu o condamnare pentru că a plătit pentru sex cu o prostituată minoră.
În octombrie 2010, a ieşit la iveală faptul că Berlusconi a sunat la o secţie de poliţie pentru a cere eliberarea unei fete de 17 ani, Karima "Ruby" El Mahroug. Aceasta era reţinută pentru furt şi se spunea, de asemenea, că ar fi participat la petrecerile sale "bunga-bunga". În iunie 2013, el a fost găsit vinovat că a plătit-o pentru sex şi că a abuzat de putere. Cazul a fost în cele din urmă anulat în 2014. A fost apoi judecat sub acuzaţia de mituire a unui martor - lucru pe care îl neagă - iar în cele din urmă a fost achitat în februarie 2023.
Berlusconi a susţinut întotdeauna că nu este "un sfânt", dar a respins cu fermitate afirmaţiile că ar fi plătit vreodată o femeie pentru sex. "Nu am înţeles niciodată unde este satisfacţia atunci când îţi lipseşte plăcerea de a cuceri", spunea el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
