Bianţul zilnic al morţilor din cauza covid-19 a început să crească din nou, cu 2.333 de decese în 24 de ore, potrivit Universităţii Johns Hopkins, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Statele Unite au înregistrat cu o zi înainte, luni, 1.015 morţi, potrivit universităţii.

Bilanţul total al morţilor din cauza covid-19 a crescut astfel la 71.022.

Statele Unite înregistrează totodată cel mai mare număr de contaminări din lume - 1,2 milioane de cazuri.

Potrivit unui model al Universităţii din Washington, citat cu regularitate de oficiali de la Casa Albă, bilanţul epidemiei ar urma să depăşească 134.000 de morţi până la 4 august, scrie Reuters..

Această proiecţie reflectă o ”mobilitate tot mai mare în majoritatea statelor americane”, printr-o relaxare a restricţiilor - ieşiri şi deplasări ale persoanelor şi deschiderea unor magazine - care urmează să aibă loc în 31 de state americane până la 11 mai, subliniază universitatea.

Potrivit unui document al administraţiei Trump, numărul morţilor în Statele Unite ar urma să crească până la 3.000 pe zi până la sfârşitul lui mai. În prezent mor aproximativ 2.000 de oameni pe zi, potrivit Reuters.

Epidemia covid-19 în Statele Unite s-a soldat cu mai mulţi morţi decât orice gripă sezonieră din 1967, când au murit aproximativ 100.000 de americani, potrivit Centrelor de Control şi Prevenire a Bolilor (CDC).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.