Durerea şi şocul provocate de accidentul de tren de la Larissa, petrecut în noaptea de marţi spre miercuri şi soldat cu 43 de morţi, potrivit celui mai recent bilanţ, s-a transformat în furie în Grecia, unde miercuri seara au izbucnit proteste, mulţi considerând că este deznodământul iminent al unei situaţii precare ce durează de mulţi ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Bilanţul accidentului de tren din Grecia a ajuns la 46 de morţi. Lucrătorii feroviari sunt în grevă

Protestatarii s-au ciocnit cu poliţia în faţa sediului central al Hellenic Train din Atena - compania responsabilă de întreţinerea căilor ferate din Grecia. Proteste au avut loc, de asemenea, în Salonic şi în oraşul Larissa, în apropierea locului unde s-a produs dezastrul de marţi seara, relatează BBC.

Un tren de pasageri s-a ciocnit frontal cu un tren de marfă, ceea ce a declanşat un incendiu violent la vagoanele din faţă ale trenului de poasageri, care în mare parte au fost pur şi simplu mistuite. Cel puţin 43 de persoane au murit, potrivit celui mai recent bilanţ, şi alte zeci sunt în spital.

Accidentul de marţi s-a petrecut la nord de Atena. Trenul de pasageri de mare viteză, care avea la bord circa 350 de călători şi care se îndrepta spre oraşul Salonic, a intrat în coliziune cu un tren de marfă de pe aceeaşi linie care venea din direcţia opusă. Vagoanele pur şi simplu au zburat de pe şine şi au luat foc. Mulţi au ieşit prin ferestre pentru a scăpa din infern, în timp ce alţii au fost aruncaţi până la 40 de metri în urma impactului.

Guvernul a declarat că o anchetă independentă va face dreptate. Între timp, ministrul transporturilor a demisionat, iar şeful de gară care ar fi dat semnalul greşit, ceea ce ar fi dus la ciocnirea trenurilor, a fost arestat.

Trei zile de doliu naţional au fost declarate în întreaga ţară în urma accidentului. 

Mulţi dintre cei 350 de pasageri aflaţi la bord erau studenţi în vârstă de 20 de ani care se întorceau la Salonic după un weekend prelungit în care au sărbătorit intrarea în Postul Mare ortodox grec.

Premierul Kyriakos Mitsotakis a declarat că de vină pentru dezastru este "o tragică eroare umană". Şeful de gară din Larissa, în vârstă de 59 de ani, a fost acuzat de omor prin neglijenţă. Acesta neagă însă orice abatere, punând accidentul pe seama unei defecţiuni tehnice.

Membrii sindicatelor feroviare consideră că sistemele de siguranţă nu funcţionau corespunzător, existând avertismente repetate în acest sens de-a lungul mai multor ani. În semn de protest şi doliu, lucrătorii feroviari plănuiesc să intre în grevă joi faţă de ceea ce ei spun că este o neglijenţă generalizată de care se fac vinovate managementul căilor ferate, dar şi guvernele succesive.

"Durerea s-a transformat în furie pentru zecile de colegi şi concetăţeni morţi şi răniţi", a declarat sindicatul lucrătorilor feroviari într-o declaraţie în care anunţă greva. "Lipsa de respect arătată de-a lungul anilor de către guverne faţă de căile ferate greceşti a dus la acest rezultat tragic", a adăugat acesta, citat de Reuters.

Ministrul transporturilor, Kostas Karamanlis, a demisionat în urma dezastrului, afirmând că îşi va asuma responsabilitatea pentru "eşecurile de lungă durată" ale autorităţilor de a repara un sistem feroviar despre care a spus că nu este adaptat pentru secolul XXI.

Dar în faţa unui spital unde au fost aduse cadavrele victimelor accidentului, a fost atârnat un banner care acuză că orice deficienţe sistemice vor fi acoperite în cursul anchetei oficiale aflate în curs de desfăşurare.

La un priveghi organizată miercuri în Larissa pentru comemorarea victimelor tragediei, un manifestant a declarat că simţea că dezastrul este doar o chestiune de timp. "Reţeaua feroviară părea problematică, cu personal uzat şi prost plătit", a declarat Nikos Savva, un student la medicină din Cipru, pentru agenţia de presă AFP. Şeful de gară arestat nu ar trebui să plătească preţul "pentru un întreg sistem bolnav", a adăugat el.

"Este un accident inadmisibil. Cunoaştem această situaţie de 30 de ani", a declarat pentru AFP şi un medic stabilit în Larissa, Costas Bargiotas.

Un priveghi a avut loc şi la Atena, în faţa sediului companiei Hellenic Train, dar ulterior, lucrurile au degenerat în violenţe în aceeaşi zonă, poliţia folosind gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii care au aruncat cu pietre şi au incendiat diverse obiecte pe străzi.

Între timp, familiile au sosit la un spital din apropiere pentru a da mostre de ADN, astfel încât rudele dispărute să poată fi identificate. Acest proces va deveni din ce în ce mai dificil pe măsură ce vor fi recuperate tot mai multe rămăşiţe ale celor care se aflau în vagoanele din faţă ale trenului de pasageri şi care au suportat din plin impactul frontal şi incendiul care s-a declanşat.

Purtătorul de cuvânt al pompierilor, Vassilis Varthakogiannis, a declarat că temperatura din interiorul primului vagon a atins 1.300C, ceea ce face "dificilă identificarea persoanelor care se aflau înăuntru".

Valea Tempi, unde a avut loc accidentul, este un loc notoriu pentru accidente. În 2003, 23 de elevi au fost ucişi într-un accident de autobuz acolo.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.