Preşedintele american Joe Biden a cerut ca un candidat independent la fotoliul de la Casa Albă, Robert F. Kennedy, să beneficieze de protecţia Secret Service, anunţă secretarul Securităţii Interne Alejandro Mayorkas, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În lumina evenimentelor din acest weekend, preşedintele mi-a cerut să lucrez împreună cu Secret Service pentru a asigura protecţia lui Robert Kennedy Jr”, a declarat presei Alejandro Mayorkas.

Prestigiosul Secret Service, însărcinat cu protecţia personalităţilor americane - şi care se află sub presiune în urma tentativei de asasinare a lui Donald Trump sâmbătă -, a anunţat luni că cooperează ”deplin” într-o anchetă independentă care urmează să examineze cum a reuşit agresorul să ajungă atât de aproape de fostul preşedinte.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Misterul domneşte în continuare asupra mobilului atacatorului, Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, care a fost ucis prin împuşcare.

Înarmat cu o puşcă semiautomată, el a tras sâmbătă mai multe focuri de armă de pe acoperişul unei clădiri care se afla la aproximativ 150 de metri de candidatul republican în alegerile prezidenţiale care se afla într-un miting de campanie în Pennsylvania.

Donald Trump a fost rănit în aceste tiruri şi  anunţat că partea de sus a unei urechi i-a fost ”străpunsă” de un glonţ.

Imagini ale fostului preşedinte cu sânge curgându-i pe faţă, cu pumnul ridicat, au intrat deja în istorie.

Un spectator a fost ucis, iar alţi doi au fost grav răniţi.

Secret Service, ai cărui agenţi de alită sunt însărcinaţăi între altele cu protecţia preşedinţilor şi foştilor preşedinţi, ”cooperează cu toate agenţiile localeâ, de stat şi federale vizste pentru a înţelege ceea ce s-a întâmplat, modul în care s-a întâmplat acest lucru şi cum putem împiedica ca un astfel de eveniment să se repete”, a anunţat luni într-un comunicat directoarea serviciului  Kimberly Cheatle.

Într-un interviu acordat New York Post, Donald Trump şi-a caracterizat experienţa drept ”foarte suprarealistă”.

”Nu ar trebui să fiu aici, ar fi trebuit să fiu mort”, a declarat el.

Luni, pe platforma sa Truth Social, el a apreciat că este ”imperativ” ca Secret Service să furnizeze o protecţie altui candidat în alegerile prezidenţiale, Robert F. Kennedy Jr, al cărui unchi, preşedintele "JFK", şi tată, candidatul democrat Bobby Kennedy, au fost asasinaţi.

”Având în vedere istoria familiei Kennedy, este clar ce trebuie să se facă”, scrie Trump.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.