China a denunţat joi „remarcile iresponsabile” făcute de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ce acesta a afirmat că Beijingul ştia că cetăţeni chinezi sunt recrutaţi de Rusia pentru a lupta alături de aceasta în Ucraina, relatează AFP şi Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Întrebat despre aceste declaraţii, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, a răspuns că Beijingul „a cerut întotdeauna ca cetăţenii săi să stea departe de zonele de conflict armat”, adăugând că sfătuieşte părţile implicate „să nu facă remarci iresponsabile”.

„Guvernul chinez a cerut întotdeauna ca cetăţenii săi să stea departe de zonele de conflict” şi „în special să evite să ia parte la operaţiunile militare ale oricărei părţi”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

„Aş dori să reiterez că China nu se află nici la originea crizei ucrainene, nici nu este parte la aceasta. Suntem susţinători fervenţi şi promotori activi ai unei soluţii paşnice”, a spus el.

„Îndemnăm părţile relevante implicate să înţeleagă corect şi sobru rolul Chinei şi să nu lanseze remarci iresponsabile”, a declarat acesta la o conferinţă de presă obişnuită, fără a-l numi pe Zelenski sau pe alţi oficiali.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski „greşeşte” când afirmă că Rusia antrenează China în conflict, a declarat joi şi purtătorul de cuvânt al Kremlinului. „Zelenski se înşală”, a răspuns Dmitri Peskov în timpul briefingului său zilnic, întrebat despre acuzaţiile formulate cu o zi înainte de preşedintele ucrainean. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse a descris de asemenea Beijingul drept „partenerul, prietenul şi camaradul” Moscovei.

Zelenski a declarat miercuri că serviciile de informaţii ucrainene au informaţii despre 155 de cetăţeni chinezi care luptă în Ucraina. El a făcut declaraţia după capturarea a doi cetăţeni chinezi în estul Ucrainei, unde trupele ruse au avansat. Liderul de la Kiev a spus că Rusia recrutează cetăţeni chinezi prin intermediul reţelelor sociale, iar oficialii chinezi sunt la curent cu acest lucru. Serviciul de securitate al Ucrainei a întocmit o listă cu nume, date de naştere şi unităţile militare ruse în care au fost repartizaţi, a susţinut Zelenski. El a mai spus miercuri că Ucraina încearcă să evalueze dacă recruţii chinezi au primit instrucţiuni de la Beijing.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.