Două rachete Katiuşa au fost trase luni asupra bazei aeriene irakiene Ain al-Asad, care găzduieşte forţele americane şi alte forţe internaţionale în vestul Irakului, au declarat surse de securitate citate de Reuters.
Nu este clar dacă atacul a provocat victime sau pagube în interiorul bazei, au declarat sursele.
O sursă de securitate a declarat că rachetele au căzut în interiorul bazei.
Astfel de atacuri, puse de obicei pe seama miliţiilor pro-iraniene, au loc destul de frecvent. Ele survin însă în contextul în care este aşteptată o ripostă iminentă a Iranului asupra Israelului, pentru a „pedepsi” asasinarea, pe teritoriul său, a liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, săptămâna trecută.
Statele Unite şi-au consolidat prezenţa în regiune, desfăşurând în acelaşi timp un amplu efort diplomatic pentru a descuraja Iranul şi pentru a evita escaladarea către un război regional extins.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.