Bărbatul care a intrat cu maşina în pietoni la Moscova, provocând rănirea a şapte persoane, inclusiv a doi suporteri mexicani, nu băuse, ci a spus că era obosit şi din greşeală a apăsat acceleraţia în locul frânei, susţine autoritatea de management al transportului din Moscova, conform Reuters. De asemenea, autoritatea a prezentat şi un buletin despre care a afirmat că este al tânărului, care se numeşte Chingiz Anarbek Uulu, este din Kîrgîstan şi are 28 de ani.
Autoritatea de management al traficului din Moscova a anunţat că şoferul taxiului care a intrat sâmbătă într-un grup de suporteri în apropiere de Piaţa Roşie nu băuse, iar Interfax a citat o sursă conform căreia nu i s-a găsit alcool în sânge.
Coform unei înregistrări video prezentate de poliţie, el a spus că a vrut să frâneze, dar din greşeală a acţionat acceleraţia.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Îmi pare foarte rău. Voiam să merg acasă după aceea, să dorm", a afirmat el, adăugând că lucra de 20 de ore. Întrebat de ce a vrut să fugă, el a spus că s-a temut că va fi ucis.
Luni el va fi audiat pentru a i se stabili pedeapsa.
Conform copiei buletinului său, postată pe Twitter de autoritatea de management al traficului din Moscova, tânărul se numeşte Chingiz Anarbek Uulu şi este născut în 22 aprilie 1990.
Locul naşterii este oraşul Kochkor-Ata din Kîrgîstan, în apropierea frontierei cu Uzbekistanul.
Un cont de pe platforma rusă de social media Odnoklassniki al unei persoane cu acelaşi nume şi aceeaşi dată a naşterii a fost updatat ultima dată în urmă cu doi ani.
Ultimul video postat pe pagină prezintă versetul 82 din Coran, care se referă la ziua judecăţii. Pe pagină nu există alte elemente care să indice existenţa unor legături sau simpatii faţă de grupările militante islamiste.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...