Avionul privat turcesc Challenger 604, prăbuşit în Iran, aparţinea companiei Başaran Holding, iar în acesta se afla şi Mina Başaran, moştenitoarea firmei, care se întoarcea de la Dubai unde şi-a ţinut petrecerea burlăciţelor, relatează presa internaţională.
Mina Başaran urma să se mărite la finalul acestei luni şi alături de şapte prietene s-a dus la Dubai, unde au petrecut la un concert al artistei Rita Ora.
Într-o ultimă fotografie postată pe contul de Instagram, Mina Başaran apare sâmbătă alături de celelalte şapte prietene, la un hotel din Dubai.
Unsprezece persoane au murit, duminică, după ce un avion privat turc s-a prăbuşit în sud-vestul Iranului. În avion se aflau opt pasageri şi trei membri ai echipajului.
Avionul privat efectua un zbor de la Sharjah din Emiratele Arabe Unite la Istanbul.
Aparatul s-a prăbuşit într-o zonă de munte şi a luat foc, a anunţat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.