Avionul de tip A340 aparţinând companiei române Legen Airlines, imobilizat de către autorităţile franceze de trei zile pe aeroportul din Vatry, în Marne, cu privire la un presupus trafic de persoane, poate să plece, anunţă duminică, în Ajunul Crăciunului, prefectura, relatează The Huffington Post.
”În cadrul anchetei judiciare, confiscarea aeronavei a fost ridicată în această (duminică) dimineaţa”, anunţă pe X prefectura.
Pe aeroport, însă, peste 300 de pasageri sunt izolaţi de joi sub control judiciar, de către Poliţia de Frontieră.
”Această decizie permite luarea în calcul a redirecţionării pasagerilor plasaţi în zona de aşteptare. Prin urmare, autorităţile competente din cadrul (Direcţiei Generale a Aviaţiei Civile) DGAC vor depune eforturi să obţină o autorizaţiile necesare redecolării avionului, lucru care ar urma să intervină cel mai târziu luni dimineaţa”, de Crăciun, anun ţă în acest comunicat prefectura.
PROCEDURI DE MENŢINEREA PASAGERILOR, ANULATE
O plecare rapidă a acestor indieni - dintre care doi sunt în continuare reţinuţi - este de-acum tot mai probabilă, după ce justiţia a anulat duminică - în cazul a trei pasageri - o procedură de menţinere de trei zile în sala aeroportului.
Vama a renunţat, după aceea, la procedură în cazul celorlalţi pasageri
Această anulare - hotărâtă de către o judecătoare de libertăţi şi detenţie (JLD) - se explică prin termenul de aşteptare de 11 ore de la momentul la care avionul cu pasageri la bord au fost imobilizaţi şi până la sesizarea unui JLD, care constituie ”o aşteptare disproporţionată privind drepturile persoanelor” se arată în această ordonanţă, pe care AFP scrie că a consultat-o.
Avionul şi pasagerii urmează să plece ”către India”, a anunţat într-o conferinţă de presă preşedintele Baroului Avocaţilor din Châlons-en-Champagne François Procureur,
El a pecizat că deţine această informaţie de la avocaţii statului.
Mai mulţi avocaţi ai pasagerilor au dennţat duminică condiţii de viaţă ”nedemne” în care acesştia au fost ţinuţi izolaţi începând de joi, pe aeroport.
”Azi (duminică) avem femei, bărbaţi şi copii foarte mici în această sală ţinuţi împreună de trei zile şi avem în vedere să-i menţinem până la 31 (decembrie), potrivit datei anunţate de prefectură”, a declarat la BFMTV o avocată din Baroul din Châlons, Aurore Opyrchal.
”Duşurile se află afară, iar în aceste condiţii climatice nu este ideal”, a declarat ea.
”Suntem la Vatry, în mijlocul pustietăţii, dar există depozite de întreprinderi pe care le putem elibera, în toiul sărbătorilor de sfârşit de an, pentru a reuni familiile şi a le permite să aibă condiţii mai decente”, a insistat avocata.
Ea a deplâns faptul că nicio îmbunătăţire nu a avut loc de joi.
Preşedintele baroului François Procureur denunţă o lipsă de mobilizare a mijloacelor din partea statului, care nu a pus la dispoziţie suficienţi avocaţi şi interpreţi în cadrul acestor audieri excepţionale, în contextul în care cel puţin 50 de persoane urmau să fie audiate duminică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...