Michael Wolff, autorul controversatei cărţi „Fire and Fury: Inside the Trump White House”, este de părere că dezvăluirile lui au şanse să ducă la sfârşitul preşedinţiei lui Donald Trump.
Autorul a declarat pentru BBC radio că la capătul „Fire and Fury: Inside the Trump White House” concluzia lui că Trump nu este potrivit pentru acest post a devenit o concepţie extinsă.
„Cred că unul dintre efectele interesante ale cărţii este, până acum, cel al împăratului fără haine. Povestea pe care am spus-o pare să prezinte această preşedinţie într-o aşa manieră încât spune că el nu poate face munca asta. Dintr-o dată, toată lumea spune «Dumnezeule, este adevărat, nu are haine». Acesta este fondul percepţiei şi înţelegerii care va duce la finalul preşedinţiei lui”, a declarat Wolff.
Donald Trump a spus despre carte că este plină de minciuni. Volumul descrie o Casă Albă cuprinsă de haos, un preşedinte care a fost nepregătit să câştige în 2016, şi pe ajutoarele lui Trump care desconsideră abilităţile lui.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.