Autorităţile israeliene i-au îndemnat duminică pe fanii israelieni să evite să meargă la meciul dintre Franţa şi Israel de pe Stade de France, programat pentru joi, apelul venind după violenţele de la Amsterdam şi în ciuda faptului că meciul va beneficia de o prezenţă impunătoare a poliţiei şi se va juca în prezenţa preşedintelui Emmanuel Macron, relatează AFP.
Consiliul Naţional de Securitate, care depinde de cabinetul premierului, „recomandă israelienilor din străinătate să-şi ia măsuri de precauţie (...) în special în cursul săptămânii viitoare, pentru a evita orice deplasare la evenimente sportive şi culturale la care participă israelieni, în special viitorul meci al echipei israeliene la Paris”.
Potrivit Consiliului Naţional de Securitate israelian, „au fost identificate în mai multe oraşe europene organizaţii care doresc să atace israelieni”, citând Bruxelles, marile oraşe britanice, Amsterdam şi Paris „cu ocazia meciului aşteptat al echipei naţionale israeliene”. De asemenea, organismul i-a sfătuit pe israelienii din străinătate „să nu afişeze însemne israeliene sau evreieşti recognoscibile, inclusiv atunci când comandă un taxi prin intermediul unei aplicaţii”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Vineri, Consiliul Naţional de Securitate ceruse deja fanilor israelieni să evite un meci de baschet al echipei Maccabi Tel-Aviv împotriva echipei Bologna, în Italia, meci care s-a desfăşurat în cele din urmă fără incidente.
Considerat de autorităţile franceze un meci „cu risc ridicat”, partida Franţa-Israel de joi, de pe Stade de France, se va desfăşura exact la o săptămână de la întâlnirea dintre Ajax Amsterdam şi Maccabi Tel Aviv, care a fost urmată de violenţe antiisraeliene. Violenţele împotriva suporterilor israelieni s-au soldat cu spitalizarea temporară a cinci persoane şi cu aproximativ şaizeci de arestări, potrivit poliţiei olandeze.
MII DE POLIŢIŞTI MOBILIZAŢI LA PARIS
În total, 4 000 de poliţişti şi jandarmi vor fi mobilizaţi pentru meciul Franţa-Israel, din cadrul Ligii Naţiunilor la fotbal, după cum a anunţat duminică Laurent Nuñez, prefectul Poliţiei din Paris. O astfel de desfăşurare de poliţişti şi jandarmi reprezintă o forţă „extrem de întărită” şi „foarte neobişnuită” pentru un meci internaţional, a punctat şeful poliţiei la BFMTV.
Aceste forţe de ordine vor fi desfăşurate în jurul şi, în mod neobişnuit, chiar la stadion, precum şi în mijloacele de transport în comun şi în Paris.
De asemenea, aproximativ 1.600 de agenţi de securitate vor fi mobilizaţi la Stade de France, iar Raid, unitatea de elită a poliţiei naţionale franceze, va fi desfăşurată pentru a asigura securitatea echipei israeliene.
„Nu vom tolera niciun exces sau tulburare a ordinii publice”, a declarat prefectul poliţiei, adăugând că la intrarea pe stadion controalele vor fi „extrem de riguroase”, dar că poliţia nu a solicitat „limitarea capacităţii” stadionului pentru acest meci din Liga Naţiunilor.
STADION GOL
Duminică, Federaţia Franceză de Fotbal (FFF) a estimat numărul de bilete vândute pentru acest meci la „aproximativ 20.000”, departe de cele 80.000 de locuri disponibile pe Stade de France, oficialul subliniind că este încă deschisă casa de bilete.
Pe reţelele sociale se vorbeşte însă de un „boicot masiv”.
Preşedintele francez Emmanuel Macron va asista la meciul de fotbal de pe Stade de France, situat în suburbia pariziană Saint-Denis, a anunţat duminică Palatul Élysée. Potrivit anturajului preşedintelui, scopul este „de a transmite un mesaj de fraternitate şi solidaritate după actele intolerabile de antisemitism care au urmat după meciul de la Amsterdam din această săptămână”.
CITEȘTE ȘI Emmanuel Macron va asista joi la meciul Franţa-IsraelEVENIMENT PRO-ISRAELIAN CONTROVERSAT ÎN AJUN
Autorităţile franceze vor fi, de asemenea, în alertă cu o zi înaintea meciului.
Duminică, o mişcare evreiască internaţională de dreapta a anunţat că intenţionează să organizeze un miting la Paris miercuri, în aceeaşi zi cu gala „Israel for ever” pentru combaterea antisemitismului, care se va desfăşura în prezenţa anunţată a unui ministru israelian de extremă dreapta, Bezalel Smotrich.
Betar, care are numeroase filiale în întreaga lume şi numără în rândurile sale membri radicali, intenţionează să organizeze un miting alături de Mouvement des Etudiants Juifs Français (MEJF) cu ocazia galei. Locul de desfăşurare este încă necunoscut.
Asociaţiile, sindicatele şi partidele de stânga franceze au condamnat organizarea galei. Cu toate acestea, prefectul poliţiei, Laurent Nuñez, şi-a dat acordul pentru desfăşurarea evenimentului.
Sesizat de EuroPalestine, o coaliţie de grupuri care militează pentru o pace justă în Orientul Mijlociu, tribunalul administrativ a respins cererea de a anula decizia prefectului poliţiei, considerând că nu există niciun motiv pentru a interzice evenimentul.
Pe de altă parte, Laurent Nuñez a anunţat că ministrul israelian controversat nu va fi prezent. „Înţeleg că, în cele din urmă, el nu va fi prezent”, a spus prefectul poliţiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.