Nouă migranţi din tabăra Moria, de pe insula Lesbos, au fost arestaţi marţi, după incendiul puternic ce a afectat luni seară tabăra suprapopulată, a anunţat Poliţia elenă citată de AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cei nouă migranţi – afgani, irakieni, un senegalez, un sirian şi un camerunez – sunt suspectaţi că au fost la originea confruntărilor izbucnite luni la Moria, între afgani şi africani, în cursul căror au fost incendiate mai multe structuri.

Autorităţile elene încercau marţi să preia controlul asupra migranţilor şi au trimis în zonă 40 de jandarmi în echipament antirevoltă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Circa 5.000 de locuitori ai taberei au fugit din calea flăcărilor. Nimeni nu a fost rănit.

Focul a distrus 60 de locuinţe construite din prefabricate, 100 de corturi şi trei clădiri în care funcţionau diferite servicii.

Aceasta nu este prima dată când apar incidente în tabăra supraaglomerată, dar nu a fost nevoie niciodată până acum de o evacuare atât de amplă.

În prezent, pe insula Lesbos se află 5.650 de refugiaţi şi migranţi, în condiţiile în care capacitatea de cazare este de 3.500 de locuri, potrivit datelor publicate luni de Guvernul elen.

Majoritatea migranţilor din Lesbos au rămas blocaţi pe insulă după intrarea în vigoare a acordului UE-Turcia, pe 20 martie. Acesta prevede ca toţi migranţii ajunşi pe insulele elene după această dată să fie trimişi în Turcia, dacă nu depun cerere de azil în UE sau dacă cererea lor este respinsă. Procesarea unei cereri de azil poate dura luni de zile.

În prezent, în Grecia trăiesc peste 60.000 de migranţi şi refugiaţi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.