Forţele de securitate egiptene au ucis luni noaptea şapte presupuşi militanţi ai Statului Islamic, care plănuiau organizarea unor noi atentate asupra minorităţii creştine din Egipt, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acest schimb de focuri între autorităţi şi militanţi a avut loc în localitatea Assiut, la scurt timp după ce executivul egiptean a aprobat starea de urgenţă în urma atentatelor teroriste care au luat viaţa a 44 de persoane în două biserici ale creştinilor copţi din Alexandria şi Tanta în Delta Nilului.

Cei şapte presupuşi jihadişti au fost ucişi după ce au deschis focul împotriva forţelor de securitate, care se apropiau de poziţia lor în timp ce plănuiau noi atentate asupra minorităţii creltine din Egipt.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Localitatea Assiut are o populaţie însemnată de creştini copţi.

De asemenea, autorităţile au descoperit muniţie, arme, motociclete, publicaţii şi cărţi ale Statului Islamic.

Preşedintele Abdel Fattah al-Sisi a lansat cea mai dură campanie de eliminare a islamiştilor din istoria modernă a Egiptului, după ce l-a înlăturat de la putere pe Mohamed Mursi.

Atentatele de duminică au reprezentat cea mai sângeroasă zi din istoria recentă a minorităţii creştine din Egipt.

Copţii s-au plâns în repetate rânduri de persecuţie religioasă şi au acuzat că autorităţile nu iau destule acţiuni pentru a-i proteja de atacurile islamiştilor radicali, inclusiv a jihadiştilor Statului Islamic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.