Apelul nerecunoscutei Republici Moldoveneşti Transnistrene către Federaţia Rusă înseamnă, în primul rând, o cerere de sprijin diplomatic, a precizat, miercuri, la postul de televiziune Rossia-24, ministrul de externe al regiunii separatiste, Vitali Ignatiev, în timp ce oficiali de rang înalt din parlamentul rus au exclus, la rândul lor, o presupusă asistenţă militară, relatează Interfax.
Iganatiev a explicat că regiunea transnistreană a cerut Federaţiei Ruse să "intensifice măsurile politice şi diplomatice" pentru soluţionarea situaţiei, în condiţiile în care Rusia este unul dintre mediatorii internaţionali în formatul „5 plus 2” de reglementare a conflictului pe care regiunea separatistă îl are de peste trei decenii cu Chişinăul.
Vitali Ignatiev a subliniat că Transnistria face apel nu numai la Rusia, ci şi la alţi participanţi la procesul de negociere, precum şi la structurile internaţionale, inclusiv la ONU.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Congresul aleşilor de toate nivelurile din cadrul republicii nerecunoscute, un for convocat doar pentru a şaptea oară, a adoptat miercuri o rezoluţie prin care a decis să se adreseze, între alţii, către Consiliul Federaţiei Ruse şi Duma de Stat, cele două camere ale parlamentului rus, cerându-le să ia măsuri pentru a proteja Transnistria, pe fondul presiunilor pe care le acuză din partea conducerii de la Chişinău.
CE SPUN PARLAMENTARII RUŞI
Ulterior, Aleksei Cepa, prim-vicepreşedintele comisiei pentru afaceri internaţionale a Dumei de Stat, a precizat că apelul aleşilor transnistreni către parlamentarii ruşi implică, în primul rând, asistenţă economică. "Vorbim în primul rând de asistenţă economică", a declarat Cepa, miercuri, pentru Interfax. El a precizat că nu este vorba de asistenţă militară. "Suntem informaţi despre această situaţie într-o anumită măsură. Cred că se iau măsuri şi vor fi luate în continuare", a adăugat parlamentarul. "Acest apel va contribui la luarea mai rapidă a deciziilor din partea noastră", a spus el.
La rândul său, Vladimir Djabarov, prim-vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe din Consiliul Federaţiei, a declarat pentru Interfax că această cameră superioară va studia apelul şi se va gândi la opţiunile de răspuns. Consiliul Federaţiei ar putea participa la furnizarea de ajutor umanitar în Transnistria, a sugerat senatorul. "Mă gândesc la acest lucru din punct de vedere umanitar, pentru că aş pune deocamdată problema politică între paranteze", a spus el.
În orice caz, consideră Djabarov, ajutorul ar trebui să fie oferit, mai ales având în vedere că aproximativ 220.000 de cetăţeni ruşi trăiesc în republica nerecunoscută. "Este necesar să îi ajutăm pe aceşti cetăţeni, care acum ar putea fi supuşi unei blocade din partea Kievului şi a Chişinăului. Cum să ajutăm ne vom gândi. Sper că un astfel de apel, şi poate că va exista şi o declaraţie din partea noastră, îl va dezmetici pe (preşedintele moldovean - n.r.) Sandu, care duce o politică anti-transnistreană flagrantă", a declarat Djabarov.
Liderul rus Vladimir Putin se va adresa joi Consiliului Federaţiei cu discursul său anual în care îşi anunţă obiectivele şi trasează direcţiile politicii interne şi mai ales externe. Înainte ca Tiraspolul să adopte rezoluţia de miercuri în care cere „protecţie”, dar vrea să rămână „suveran”, se specula că liderii separatişti din stânga Nistrului ar putea cere alipirea la Federaţia Rusă, pentru a-i face un joc lui Putin.
"Pentru mine personal, în calitate de lider, principalul rezultat al Congresului de astăzi a fost confirmarea unităţii poporului transnistrean în faţa oricăror dificultăţi. Dacă nu renunţi şi nu te bazezi pe cineva sau ceva, dificultăţile te întăresc şi te consolidează. Transnistria este dovada acestui lucru", a declarat Vadim Krasnoselski, liderul regiunii transnistrene, într-un interviu pentru presa locală.
Miercuri, într-o primă reacţie la rezoluţia Congresului transnistrean, Ministerul rus de Externe a declarat că agenţiile de profil din Rusia vor lua în considerare apelul aleşilor din republica moldovenească nerecunoscută de a proteja Transnistria. "Protejarea intereselor locuitorilor din Transnistria, compatrioţii noştri, este una dintre priorităţi", a declarat presei Ministerul rus de Externe. "Toate solicitările sunt întotdeauna examinate cu atenţie de către departamentele specializate din Rusia", a precizat MAE rus, citat de Interfax.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...