Austria a introdus controale la frontiera cu Cehia, cu scopul de a descuraja traficanţi de migranţi care vor să schimbe itinerariul după ce Germania a decis să-şi consolideze supravegherea, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Această măsură a intrat ăn vigoare la miezul nopţii de marţi spre miercuri, a anunţat Ministerul de Interne.

Austria, care a informat Comisia Europeană (CE) cu privire la această măsură, vrea astfel să împiedice mafia trecătorilor să-şi modifice itinerariiile”, a anunţat ministrul de Interne Gerhard Karner.

Viena a introdus, la începutul lui octombrie controale la frontiera cu Slovacia, la fel Cehia şi Polonia.

Austria speră astfel să menţină o tendinţă de scădere a migraţiei înregistrată în ultimele luni, în contextul în care presiunea migraţiei creşte în Uniunea Europeană (UE).

Vecinii săi au înregistrat o creştere netă a migraţiei ilegale, care a antrenat introducerea unor măsuri în toate direcţiile.

Germania - destinaţia privilegiată a refugiaţilor din Siria şi Afganistan - a anunţat luni impunerea unor controale ”staţionare” la frontiera cu Polonia, Cehia şi Elveţia.

Reintroducerea unor astfel de controale în spaţiul Schengen este autorizată numai în circumstanţe excepţionale şi este necesar să fie notficată Comisiei înainte de intra în vigoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.