Forţele SUA şi ale coaliţiei au lovit peste 60 de ţinte din 16 locaţii ale militanţilor Houthi din Yemen joi seară, a afirmat, într-un comunicat de presă, comandantul central al Forţelor Aeriene ale SUA, lt. generalul Alex Grynkewich, citat de CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Peste o sută de muniţii ghidate cu precizie au fost folosite în atacurile asupra unor centre de comandă şi control, depozite de muniţie, sisteme de lansare, facilităţi de producţie şi sisteme radar anti-aeriene, a afirmat el.

”Rămânem angajaţi faţă de partenerii noştri foarte importanţi din Orientul Mijlociu, pentru a asigura apărarea faţă de grupările de miliţie sprijinite de Iran, inclusiv militanţii Houthi, şi faţă de ameninţarea pe care o reprezintă pentru securitatea şi stabilitatea din regiune”, a afirmat Grynkewich, în comunicat.

Oficiali Houthi au declarat anterior că atacurile au lovit mai multe locaţii din Yemen, inclusiv aeroporturi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.