Un atac cu bombă pe o stradă din Kabul l-a vizat, miercuri dimineaţă, pe vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh, a anunţat un purtător de cuvânt, care a precizat că acesta a scăpat nevătămat, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pe Facebook, purtătorul de cuvânt Razwan Murad a scris: „Astăzi, încă o dată, inamicii Afganistanului au încercat să îi facă rău lui Saleh, dar nu au reuşit să îşi atingă obiectivul ticălos, iar Saleh a scăpat din atac nevătămat”.

El a declarat pentru Reuters că bomba a avut ca ţintă convoiul lui Saleh şi că unele dintre gărzile de corp au fost rănite.

Oficiali din Ministerul Sănătăţii au anunţat că două trupuri şi şapte răniţi au fost transportaţi la spital.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.