Etnicii armeni din regiunea separatistă Nagorno-Karabah au acceptat, miercuri, o propunere a Rusiei de încetare a focului, la 24 de ore după ce Azerbaidjanul a început o ofensivă pentru a prelua controlul asupra enclavei, soldată cu zeci de morţi şi sute de răniţi, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Forţele separatiste armene din Karabah au declarat că Azerbaidjanul a străpuns liniile lor şi a ocupat mai multe vârfuri şi noduri rutiere strategice, în timp ce lumea a stat cu mâinile încrucişate, fără să facă nimic.

Autointitulata "Republică Arţah" a precizat că, în astfel de circumstanţe, nu a avut de ales decât să înceteze ostilităţile începând de miercuri, de la ora locală 13.00. "Autorităţile Republicii Arţah acceptă propunerea comandamentului contingentului rus de menţinere a păcii de a înceta focul. Cu medierea comandamentului contingentului rus de menţinere a păcii staţionat în Nagorno-Karabah, s-a ajuns la un acord privind încetarea completă a ostilităţilor începând cu ora 13:00 din 20 septembrie 2023".

Azerbaidjanul a început marţi operaţiunea asupra regiunii Nagorno-Karabah, după ce o parte din trupele sale au fost ucise în ceea ce Baku a declarat că au fost atacuri din regiunea muntoasă, pe care Azerbaidjanul a blocat-o timp de nouă luni.

Nagorno-Karabah este recunoscut la nivel internaţional ca parte a Azerbaidjanului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.