Armata Statelor Unite a scris luni Irakului, afirmând că se va retrage din ţară şi că îşi va repoziţiona forţele în următoarele zile şi săptămâni, potrivit unei scrisori obţinute de Reuters. Secretarul american al Apărării, Mark Esper, a dezminţit însă informaţia, care a fost publicată şi de alte instituţii de presă, afirmând că Statele Unite nu intenţionează să îşi retragă trupele din Irak.
Mai multe elicoptere au putut fi auzite zburând deasupra Bagdadului luni noaptea. Nu este clar dacă aceste zboruri au legătură cu scrisoarea armatei americane. Scrisoarea afirmă că forţele coaliţiei vor folosi elicoptere pentru evacuare.
”Domnule, în semn de respect pentru suveranitatea Republicii Irak şi în conformitate cu solicitatea Parlamentului irakian şi a primului ministru, CJTF-OIR îşi va repoziţiona forţele în următoarele zile şi săptămâni, pentru a se pregăti de plecare”, arată scrisoarea.
Scrisoarea este semnată de generalul de brigadă al Marinei Statelor Unite William H. Seely III, comandantul Task Force Iraq, coaliţia militară condusă de SUA împotriva organizaţiei Stat Islamic.
Autenticitatea scrisorii, adresată Combined Joint Operations Baghdad, din cadrul Ministertului Apărării din Irak, a fost confirmată pentru Reuters de o sursă din armata irakiană.
”Vă respectăm decizia suverană de a ordona plecarea noastră”, afirmă scrisoarea.
”În această perioadă, va avea loc o creştere a numărului de curse ale elicopterelor în şi în jurul zonei internaţionale a Bagdadului”, mai arată scrisoarea.
Zona internaţională este numele oficial al zonei verzi puternic fortificată a Bagdadului, unde se află clădirile guvernamentale şi misiunile străine”.
La Washington, un purtător de cuvânt al Pentagonului a spus iniţial că nu poate confirma imediat autenticitatea scrisorii.
Ulterior, secretarul american al Apărării, Mark Esper, a declarat reporterilor că Statele Unite ”nu au luat decizia de retragere a trupelor din Irak”, el adăugând că nu există planuri de retragere.
”Nu ştiu ce este acea scrisoare...Încercăm să aflăm de unde vine, ce este. Dar nu s-a luat decizia de a pleca din Irak. Punct.”.
Scrisoarea a fost un proiect de document scris prost care trebuia să scoată în evidenţă creşterea deplasărilor forţelor americane, a mai spus Esper reporterilor.
”Exprimat prost, înseamnă retragere. Nu se întâmplă asta”, a afirmat generalul de armată Mark Milley, preşedintele Statului Major General al armatei, subliniind că retragerea nu este în plan.
Esper a adăugat că Statele Unite sunt încă dedicate să combată Statul Islamic în Irak, alături de aliaţii şi partenerii Americii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.