Armata rusă a revendicat marţi cucerirea localităţii Dvoricina din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, ceea ce reprezintă o nouă avansare teritorială pe malul vestic al râului Oskil ilustrând dificultăţile Kievului de a reţine trupele inamice, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Unităţi ale grupului de trupe Vest au eliberat oraşul Dvorecinaia” (Dvoricina în ucraineană), a anunţat Ministerul rus al Apărării.

Înainte de începerea ofensivei din februarie 2022 împotriva Ucrainei, această localitatea avea aproximativ 3.500 de locuitori.

La începutul lunii ianuarie, forţele ruse au reuşit să stabilească un cap de pod prin traversarea Oskilului, un râu din estul Ucrainei şi un obstacol natural care separă poziţiile celor două părţi în acest sector. Trupele ruse avansează acum în partea de vest a regiunii Harkov, din care au fost alungate în toamna anului 2022 în timpul unei contraofensive ucrainene fulgerătoare.

Trupele Kremlinului se află acum la doar câţiva kilometri de Kupiansk, un oraş cu o populaţie de aproximativ 25.000 de locuitori înainte de război şi principalul bastion ucrainean din zonă.

De asemenea, forţele Kievului se află în dificultate în estul regiunii Doneţk, în special în jurul oraşului Pokrovsk, un oraş-cheie pentru logistica militară şi industria cărbunelui.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.