Armata israeliană şi Forumul Familiilor Ostaticilor anunţă moartea unui militar beduin, Mohammad Alatrash, în vârstă de 39 de ani, ucis la 7 octombrie în atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas în sudul Israelului, al cărui cadavru a fost luat în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sergentul-major Mohammad Alatrash, un beduin în vârstă de 39 de ani originar din satul Mulada, în sudul Israelului, ” a căzut în luptă şi apoi a fost ţinut ostatic de către o organizaţie teroristă”, a anunţat luni într-un comunicat armata israeliană.

Forumul Familiilor Ostaticilor a anunţat că ”plânge profund pierderea sergentului-major Mohammad Alatrash”, ”căzut în luptă la 7 octombrie şi apoi dus în Fâşia Gaza de către terorişti din Hamas”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El ”lasă în urma sa două soţii şi 13 copii”, a anunţat într-un comunicat principala asociaţie a familiilor ostaticilor.

Odată cu moartea sergentului-major Mohammad Alatrash, numărul victimelor atacului sângeros al Hamas creşte la 1.195, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date oficiale israeliene.

Alte 251 de persoane au fost luate ostatice la 7 octombrie, dintre care 116 sunt reţinute în continuare în Fâşia Gaza, iar 42 sunt moarte potrivit armatei israeliene.

O campanie militară israeliană, lansată ca represalii în micul teritoriu palestinian, s-a soldat cu 37.626 de morţi, majoritatea civili, potrivit Ministerului Sănătăţii din cadrul Guvernului Hamas din Fâşia Gaza.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.