Autorităţile turce dezmint acuzaţii potrivit cărora au folosit armament chimic împotriva rebelilor jurdi din cadrul Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), împotriva cărora armata turcă luptă în nordul Irakului, relatează AFP.
Numeroase acuzaţii, difuzate de către preşedinta Uniunii Medicilor din Turcia (TTB), au apărut în ultimele zile, iar combatanţi kurzi au publicat o listă cu 17 nume şi fotografii ale acestor persoane, pe care le prezintă drept ”martire” ucise cu gaz toxic.
Directorul de comunicare al preşedinţiei turce, Fahrettin Altun, a respins joi o ”propagandă crasă a teroriştilor din PKK”, o organizaţie clasată drept teroristă de către Turcia şi aliaţii săi din Occident.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Vom continua să luptăm împotriva acestei dezinformări. Cei care difuzează aceste calomnii calcă pe urma teroriştilor”, a denunţat într-un mesaj postat pe Twitter Altun.
Consilierul special al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan Ibrahim Kalin a denunţat, tot pe Twitter, aceste acuzaţii, apreciind că ”minciuna armelor chimice este efortul zadarnic al celor care încearcă să justifice şi să estetizeze terorismul”.
Ministerul turc al Apărării a respins într-un comunicat ”acuzaţii total nefondate şi nerealiste” şi a dat asigurări că forţele turce ”îşi continuă într-un mod foarte onorabil şi transparent (...) lupta împotriva terorismului”.
Aceste reacţii ale autorităţilor turce apar după difuzarea - la începutul acestei săptămâni - a unei înregistrări video care surprinde un grup de militari, într-o regiune muntoasă, care pleacă de la o grotă din care iese un fum gri, iar mai târziu în înregistrare un bărbat este filmat culcat la pământ, sufocându-se şi prezentând o criză de convulsii.
Turkey used chemical weapons against PKK guerrillas. pic.twitter.com/lZ6P4wtRFZ
— Siyadem (@siyademce) October 20, 2022
Preşeidnta Uniunii Medicilor din Turcia (TTB) Sebnem Korur Fincanci a declarat miercuri că s-a ”uitat şi examinat imagini de pe reţele de socializare” cu presupuse victime ale unor arme chimice ”în nordul Irakului”.
Şebnem Korur Fincancı, forensic medicine specialist and TTB Central Council President, said that she examined the images of two guerrillas and that chemical gases that directly affect the nervous system were used.@OPCW@UNOCHA@UNICEF @UN_Women @UNIDIR @hrw https://t.co/4MWV7VB325
— Lezgin Botan (@LezginnBotan) October 20, 2022
”Este evident că s-a folosit un gaz toxic, o otravă sau un gaz chimic care afectează în mod direct sistemul nervos”, a declarat ea webtvului prokurd Medya Haber, şi a cerut o ”anchetă independentă în vederea stabilirii responsabilităţii statelor care folosesc aceste tipuri de armament”, interzise toate pe câmpul de luptă, a subliniat ea.
Procuratura Generală din Ankara a anunţat joi că a deschis o anchetă împotriva lui Fincanci.
Fostul lider emblematic al Partidului HDP (prokurd) Selahattin Demirtas, încarcerat din 2016, a cerut, la rândul său, ca o ”delegaţie internaţională independentă (...) să se ducă în regiune şi să ancheteze”.
”Parlamentul şi opoziţia nu pot rămâne tăcute în faţa acestor imagini. A le trece sub tăcere înseamnă aprobarea crimei”, denunţă el într-un mesaj postat în numele său pe Twitter.
Un deputat din cadrul Partidului CHP, principala formaţiune de opoziţie, Sezgin Tanrikulu, a anunţat joi că va iniţia o dezbatere pe această temă în Parlamentul turc.
Organizaţia Medici Internaţionali pentru Prevenţia Războiului Nuclear (IPPNW), care a trimis o misiune în nordul Irakului la sfârşitul lui septembrie, evocă într-un raport ”probe indirecte şi posibile încălcări ale Convenţiei de interzicere a armamentului chimic.
”Material găsit în apropierea unei zone abandonate de armata turcă includea containere de acid clorhidric şi înălbitor, care ar putea să fi fost folosite pentru a produce clor, un agent chimic de război clasic”, scriu autorii acestui raport.
Aceşti medici îndeamnă, în concluziile raportului, la înfiinţarea unei misiuni sub egida Organizaţiei Interzicerii Armamerntului Chimic (OIAC) sau a secretarului general al ONU Antonio Guterres.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.