Angela Merkel, a cerut duminică germanilor, cu emoţie, să susţină un viitor comun, bazat pe diversitate, revenind la poziţia sa din 2015, când a decis să primească un milion de refugiaţi, un moment definitoriu pentru mandatul său de lungă durată în funcţia de cancelar, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Merkel a părut că este aproape cu ochii în lacrimi în timpul unui discurs susţinut cu ocazia aniversării a 31 de ani de la reunificarea Germaniei, care ar putea fi ultimul înainte de a se retrage din funcţie, cu toate că discuţiile pentru firmarea unei noi coaliţii de guvernare după alegerile de luna trecută ar putea dura luni de zile.

Ea a spus că libertăţile care au venit odată cu reunificarea ţării, în urmî cu 31 de ani, au adus ”atât de multe oportunităţi” pentru oamenii din fostul est comunist, unde a crescut ea, dar că mulţi dintre ei s-au trezit ”într-o fundătură”.

Cu o voce încărcată de emoţie, Merkel şi-a amintit cm un jurnalist a scris anul trecută ”că ea nu s-a născut cu adevărat germană”, după ce a spus reporterilor în 2015 că ”dacă trebuie să începem să ne cerem scuze” pentru că am avut o atitudine prietenoasă în trimpul crizei refugiaţilor ”atunci aceasta nu este ţara mea”.

”Există oare două tipuri de germani şi de europeni - cei originali şi cei dobândiţi, care trebuie să îşi dovedească în fiecare zi afilierea şi care pot să pice un examen cu o propozişie ca cea din conferinţa de presă”, a întrebat Merkel.

Criza refugiaţilor din 2015, când Merkel a deschis porţile Germaniei către un milion de migranţi din Orientul Mijlociu care fugeau de război şi de sărăcie, a fost cel mai controversat act din timpul ei la putere şi a alimentat ascensiunea Alternativei pentru Germania (AfD), de extremă dreapta.

Întrebându-se, ”care este ţara mea?”, Merkel a spus ”fiecare individ trebuie să fie capabil să simtă că este auzit şi că aparţine”.

Ea a cerut o Germanie ”în care modelăm viitorul împreună”, adăugând: ”Fiţi deschişi la întâlniri, fiţi curioşi unul de celălalt, spuneţi-vă reciproc poveştile şi toleraţi diferenţele voastre. Aceasta este lecţia din 31 de ani a unităţii germane".

 Merkel a descris decizia sa anul trecut, la 30 de ani de la reunificarea Germaniei, de a restricţiona libertăţile civile pentru a reduce răspândirea coronavirusului drept ”una dintre cele mai dificile experienţe” din tmandatul ei de cancelar.

Merkel a preluat puterea în 2005 - când George W. Bush era preşedinte al SUA, Jacques Chirac la Palatul Elysee din Paris şi Tony Blair prim-ministru britanic. Ea intenţionează să demisioneze odată cu formarea unui nou guvern în urma alegerilor de luna trecută.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.