Cancelarul german Angela Merkel şi-a pierdut încrederea în succesoarea sa la conducerea CDU, conform unor surse Bloomberg.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Merkel a decis că Annegret Kramp-Karrenbauer, cea care a preluat conducerea Uniunii Creştin Democrate (CDU), nu este potrivită pentru funcţia de cancelar al Germaniei, conform a doi oficiali care cunosc situaţia. Drept urmare, Merkel a devenit mai determinată ca niciodată să rămână în funcţie până la sfârşitul mandatului său în 2021, susţin surse oficialie.

În ultimele luni Annegret Kramp-Karrenbauer a pierdut teren în sondajele de opinie, a eşuat în eforturile sale de a grăbi ieşirea de pe scena politică a lui Merkel iar duminică CDU a avut parte, cu ea la conducere, de cele mai slabe rezultate din istorie în alegerile naţionale.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Astfel, CDU, partidul aflat la guvernare în Germania, rămâne într-o situaţie delicată, liderii săi pregătindu-se pentru o întâlnire pe 2-3 iunie în care vor fi analizate rezultatele de la alegerile europarlamentare.

Această întâlnire a fost convocată de AKK, fără ca Merkel să fie avertizată iar oficialii susţin că avea ca scop punerea presiunii pe cancelar să se retragă. Annegret Kramp-Karrenbauer a îndepărtat-o pe Merkel şi prin apropierea sa faţă de inamicii ei conservatori din CDU.

Merkel a decis să nu îşi mai utilizeze capitalul politic pentru a o ajuta peAnnegret Kramp-Karrenbauer, conform oficialilor. Însă capacitatea ei de a schimba direcţia partidului este limitată acum că a cedat controlul. Cancelarul va fi cel mai probabil sub şi mai multă presiune de a se retrage, au adăugat oficialii.

Direcţia pe care o va lua CDU este deschisă astfel din nou, conform unui oficial şi nu este deloc clar ce se va întâmpla după 2021.

Având în vedere diminuarea şanselor de a fi cancelar pentru Annegret Kramp-Karrenbauer, competiţia pentru alegerea unui candidat al CDU pentru 2021 va fi reluată cu aceiaşi candidaţi de anul trecut. Facţiunea moderată a lui Merkel a crezut că au câştigat după ce Annegret Kramp-Karrenbauer a preluat funcţia de lider al partidului în decembrie însă abilitatea cancelarului de a influenţa acest proces va fi redusă de data aceasta. Astfel, uşa rămâne deschisă pentru conservatorul Friedrich Merz sau liberalul Armin Laschet.

Annegret Kramp-Karrenbauer ar fi trebuit să aducă un suflu nou conducerii CDU şi un moment bun pentru partid după 18 ani cu Merkel în frunte. În schimb, susţinerea pentru CDU şi partidul său aliat bavarez CSU a scăzut cu şapte procente la alegerile europarlamentare, până la sub 30%. Mulţi votanţi au trecut la Partidul Verzilor, grupare care şi-a dublat susţinerea ajungând la peste 20%.

O glumă nepotrivită despre transsexuali făcută de Annegret Kramp-Karrenbauer la un festival local după alegerile de duminică i-a alarmat pe moderaţi. Iar după ce un videoclip de pe Youtube în care CDU este atacat a devenit viral, Annegret Kramp-Karrenbauer i-a acuzat pe cei 70 de activişti că se folosesc în mod necorespunzător de influenţa lor. Reacţia ei nu a fost primită bine însă, fiind întâmpinată cu un val de critici.

Ea a scris luni pe Twitter: „Este absurd să mă acuzaţi că doresc să reglementez opiniile”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.