Secretarul de Stat american Mike Pompeo, trimis de urgenţă de către preşedintele Donald Trump, a sosit marţi la Riad, cu scopul de aîncerca să facă lumină, pe lângă regele Salman şi prinţul moştenitor, asupra dispariţiei, de două săptămâni, a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pompeo a fost primit la coborârea din avion de omologul său saudit Adel al-Jubeir şi de către ambasadorul în regat al Washingtonului, prinţul Khaled bin Salman, fiul regelui şi fratele prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, a constatat un jurnalist AFP.

Luni, după ce a discutat la telefon cu regele Salman, Trump a sugerat că dispariţia lui Jamal Khashoggi, un critic al puterii saudite care colabora cu ziarul The Washington Post, ”ar putea să fie fapta unor ucigaşi scăpaţi de sub control”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Mai târziu, presa americană a afirmat că Arabia Saudită intenţionează să recunoască moartea jurnalistului în cursul unui interogatoriu care s-ar fi terminat rău, la Consulatul saudit de la Istanbul, la începutul lunii.

Potrivit CNN, care citează două surse anomime, puterea saudită ar pregăti un raport în care ar încerca să-şi minimalizeze implicarea în dispariţia editorialistului, un critic al autorităţilor de la Riad şi mai ales al prinţului moştenitor, supranumit ”MBS”.

The Wall Street Journal (WSJ) scrie că acest lucru ar permite familiei regale ”să se debaraseze de o implicare directă” în moartea lui Khashoggi, care avea 59 de ani la momentul faptelor.

În afară de regele Salman, Mike Pompeo urmează să se mai întâlnească cu primţul moştenitor, în vârstă de 33 de ani, cel mai puternic om al regimului saudit, a anunţat un reprezentant al Departamentului de Stat.

”Stabilirea a ceea ce i s-a întâmplat lui Jamal Khashoggi (...) prezintă o mare importanţă pentru preşedintele” Trump, a adăugat o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, imediat după sosirea lui Pompeo în capitala saudită.

EŞANTIOANE DE LA CONSULAT

Autorităţile turce au percheziţionat, în noaptea de luni spre marţi, Consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, unde Khashoggi a fost văzut ultima oară, la 2 octombrie.

Potrivit unor oficiali turci, jurnalistul a fost asasinat de către agenţi saudiţi în consulat, ceea ce Riadul dezminte până acum.

Un convoi de şase maşini a sosit la consulat, în măsuri de securitate sporită, luni, după ora locală 19.00 (şi ora României). Poliţiştii - unii în uniformă, alţii în civil - au intrat imediat în clădire.

Un grup de reprezentanţi saudiţi menit să participe la percheziţie a sosit la consulat cu aproximativ o oră înaintea poliţiei turce.

După o percheziţie fără precedent - care a durat opt ore -, membrii echipei turce au intrat în vehicule şi au plecat.

Ei au luat eşantioane - şi anume pământ din grădina consulatului, a declarat un oficial prezent la faţa locului.

Această percheziţie a avut loc la o zi după o convorbire la telefon între preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi regele saudit Salman, în cursul căreia au evocat cazul lui Jamal Khashoggi.

Editorialistul saudit, care s-a exilat în Statele Unite în 2017, s-a dus la consulatul saudit de la Istanbul să facă demersuri administrative în vederea căsătoriei sale cu o turcă, Hatice Cengiz.

Riadul a dat asigurări până acum că jurnalistul a părăsit reprezentanţa diplomatică, însă oficiali turci au afirmat contrariul, iar unii acuză autorităţile saudite că au pus ca jurnalistul să fie asasinat în interiorul consulatului de către un grup de agenţi trimişi special în acest scop.

Erdogan a exercitat presiuni în mai multe rânduri, zadarnic, asupra autorităţilor saudite să prezinte imagini care să arate că Khashoggi a plecat din consulat.

Potrivit agenţiei de stat turce de presă Anadolu, după vizita sa la Riad, Pompeo urmează să efectueze o vizită în Turcia miercuri, pentru a se întâlni cu ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu.

Trump a declarat, la rândul său, că Mike Pompeo ”ar putea să se ducă în Turcia sau nu”.

AMENINŢĂRI ŞI CONTRAAMENINŢĂRI

Preşedintele american, un mare aliat al Riadului, a apreciat sâmbătă, prima oară, o posibilă implicare a Arabiei Saudite în dispariţie şi a ameninţat-o cu ”o pedeapsă dură”.

Arabia Saudită a promis duminică să riposteze cu eventuale sancţiuni.

Investitori se entuziasmau, în urmă cu doar câteva săptămâni, de proiectele faronice ale prinţului moştenitor, însă cazul Khashoggi pare că i-a poltolit pe unii.

Miliardarul britanic Richard Branson a anunţat că blochează mai multe proiecte în regat. Parteneri prestigioşi au anunţat că nu mai participă la a doua ediţie a marii conferinţe "Future Investment Initiative", organizată în perioada 23-25 octombrie la Riad.

Ultimele persoanlităţi care au făcut acest lucru sunt CEO ai societăţilor de gestionare de active Blackrock şi Blackstone, Larry Fink şi Steve Schwarzman, potrivit unor persoane la curent cu dosarul.

Un eveniment drag prinţului moştenitor, reuniunea este boicotată de publicaţii precum Financial Times (FT), New York Times (NYT) şi The Economist, dar şi de patronul Uber.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.