Un judecător din Georgia, unul dintre statele americane în care ar putea fi decis rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie, a blocat marţi o măsură care impunea numărarea manuală a buletinelor de vot, în condiţiile în care prima zi de vot anticipat a înregistrat o prezenţă numeroasă, relatează AFP.
În hotărârea sa, judecătorul Robert McBurney de la Curtea Superioară a comitatului Fulton, a declarat că noua regulă ar perturba procesul electoral cu doar câteva săptămâni înainte de votul din 5 noiembrie şi, prin urmare, este „prea târziu” pentru a fi acceptată.
„Orice lucru care adaugă incertitudine şi dezordine procesului electoral dăunează publicului”, a declarat McBurney, care a decis să suspende temporar măsura.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În septembrie, Consiliul Electoral al statului Georgia, condus de o majoritate pro-Trump, a emis o regulă controversată care impune numărarea manuală a buletinelor de vot, o măsură care ar fi putut întârzia semnificativ raportarea rezultatelor.
Potrivit oficialilor georgieni din ambele tabere politice, numărarea manuală este redundantă, deoarece maşinile numără deja buletinele de vot, şi este, de asemenea, un instrument potenţial de semănare a îndoielii prin încetinirea procesului şi crearea de spaţiu pentru dezinformare în cazul în care apar discrepanţe. După ultimele alegeri prezidenţiale, Donald Trump a fost acuzat că a încercat să anuleze în mod ilegal rezultatele alegerilor din 2020 în statul Georgia, pentru a obţine anularea înfrângerii sale.
Luni, judecătorul McBurney a respins recursul unui funcţionar electoral republican din comitatul Fulton din Atlanta, capitala statului, care solicita recunoaşterea puterii sale „discreţionare” de a nu certifica rezultatele în caz de suspiciune de eroare sau fraudă.
Certificarea nu face parte din competenţele discreţionare ale funcţionarilor electorali, care trebuie să îndeplinească această obligaţie în termenele prevăzute de lege, a declarat judecătorul.
În cazul în care aceştia au îndoieli sau preocupări cu privire la corectitudinea rezultatelor, ei trebuie să sesizeze procurorul competent, a precizat el. „Dacă funcţionarii electorali ar avea latitudinea, aşa cum pretinde reclamantul, de a juca rolul de anchetator, procuror, juriu şi judecător şi astfel - concluzionând unilateral că a existat o eroare sau o fraudă - să refuze să certifice rezultatele, alegătorii din Georgia ar fi reduşi la tăcere”, a subliniat judecătorul. „Constituţia noastră şi Codul nostru electoral nu permit acest lucru”, a adăugat el.
Cu trei săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, Georgia a deschis marţi secţiile de votare pentru ca alegătorii să poată vota în persoană, fără a mai aştepta până la 5 noiembrie.
Ambii candidaţi, Kamala Harris şi Donald Trump, au făcut apel la locuitori să meargă la urne acum.
Recordul anterior pentru prima zi de vot anticipat a fost stabilit în 2020, când au fost exprimate 136.000 de voturi. În toate colţurile SUA, alegătorii pot vota prin poştă sau personal până marţi, 5 noiembrie. Peste cinci milioane au făcut deja acest lucru, conform unei numărători realizate de Universitatea din Florida.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...