Croaţii merg la vot, duminică, pentru a-şi alege preşedintele, o funcţie în mare parte onorifică, una care, în afara unor surprize, ar trebui să îi revină preşedintelui în funcţie, socialistul cu accente populiste Zoran Milanovic, în detrimentul conservatorilor de la HDZ, aflaţi de mai mulţi ani la guvernare, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Creditat cu peste 60% din voturi în cele mai recente sondaje, Milanovic, în vârstă de 58 de ani, aproape a câştigat din primul tur de scrutin, cu peste 49% din voturi. Rivalul său, conservatorul Dragan Primorac, este creditat cu mai puţin de 30% din voturi.

Deşi are puţine puteri, preşedintele este văzut de croaţi ca o piesă importantă a angrenajului ţării, garantul bunei funcţionări a instituţiilor. El este, de asemenea, şeful Armatei şi reprezentantul Croaţiei şi al celor 3,8 milioane de locuitori ai săi pe scena internaţională.

În acest an, alegerile au loc pe fondul unei inflaţii record – cea mai mare din zona euro, al unor scandaluri de corupţie şi al lipsei forţei de muncă afectând turismul, un sector vital pentru această ţară, construcţiile şi comerţul.

Aceste chestiuni nu au fost totuşi abordate în dezbateri de candidaţi, care au schimbat mai ales insulte şi invective.

Milanovic, o figură a vieţii politice croate din anii când era prim-ministru, între 2011 şi ianuarie 2016, a atacat HDZ, amintind scandalurile de corupţie care au pătat partidul. El a jucat şi cartea populistă, atacând în special Uniunea Europeană, din care Croaţia face parte din 2013.

”Creier de porumbel”

Preşedintele în funcţie critică adesea şi ajutorul militar pentru Kiev, condamnând în acelaşi timp invazia rusă în Ucraina. El îl numeşte deseori pe premier – inamicul său politic dintotdeauna – un ”funcţionar al Bruxelles-ului”.

Acestea îi permit să îi seducă pe socialişti, dar şi o parte a electoratului tradiţional de dreapta, potrivit analiştilor politic croaţi.

”Milanovic este un fel de omnivor politic”, rezumă pentru AFP politologul Zarko Puhovski. În câţiva ani, el şi-a creat imaginea celui ”care spune tare ceea ce toată lumea gândeşte încet”.

Pe de altă parte, Primorac, pediatru, medic legist, fan taekwondo şi specialist în genetică medicală, şi-a construit campania pe valorile conservatoare ale HZD – patriotism şi familie, şi pe o ”Croaţie unită”.

Dar până şi susţinătorii HDZ critică lipsa de carismă a acestui om de ştiinţă în vârstă de 59 de ani, chiar dacă el nu a ezitat să îl atace vehement pe Milanovic, o ”marionetă pro-Kremlin” care ”distruge” credibilitatea Croaţiei în sânul NATO şi al UE.

El este ”un laş”, ”o ruşine”, a afirmat Primorac despre Milanovic, care în schimb a vorbit despre ”creierul de porumbel” al conservatorului.

Secţiile de vot s-au deschis la ora locală 7.00, iar rezultatele sunt aşteptate în cursul serii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.