Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, în noaptea de duminică spre luni, că autorităţile Republicii Moldova au informaţii şi probe că ţinta grupării criminale care comite „un atac fără precedent” asupra democraţiei ţării, aluzie la reţeaua oligarhului prorus Ilan Şor, avea ca ţintă cumpărarea a 300.000 de voturi la scrutinul de duminică. Ea a îndemnat să se aştepte rezultatele finale ale votului de la alegeri.
Republica Moldova a organizat duminică alegeri prezidenţiale şi un referendum pro-UE ale căror rezultate preliminare au luat prin surprindere, pentru că nu reflectă ceea ce indicau sondajele. Astfel, contracandidatul Maiei Sandu, Alexandr Stoianoglo, fost procuror susţinut de socialiştii proruşi, are aproape 29 la sută din voturi, în condiţiile în care sondajele îl indicau la 9 la sută în intenţiile de vot.
De asemenea, referendumul pro-UE pare să fi fost respins cu aproape 54 la sută din voturi, în condiţiile în care sondajele arătau că sprijinul pentru integrarea europeană era de 55 la sută.
Reuters şi AFP au notat că aceste tendinţe, dacă se confirmă, reprezintă un şoc şi un eşec pentru conducerea şi guvernul proeuropean al Moldovei.
La o oră după miezul nopţii, preşedinta Maia Sandu a avut o scurtă declaraţie în care a vorbit despre „un atac fără precedent asupra democraţiei” al unei „reţele criminale” care a cheltuit milioane de euro şi a diseminat minciuni şi propagandă.
„Moldova s-a confruntat azi şi în ultimele luni cu un atac fără precedent asupra libertăţii şi democraţiei din ţara noastră. Grupări criminale, împreună cu forţe străine, ostile intereselor noastre, au atacat ţara noastră cu zeci de milioane de euro, minciuni şi propagandă, cu cele mai mizerabile mijloace, pentru a duce cetăţenii şi ţara noastră într-o zonă de incertitudine şi instabilitate”, a declarat Maia Sandu.
„Avem probe şi informaţii cum că ţinta grupării criminale a fost să cumpere 300.000 de voturi”, a adăugat preşedinta Republicii Moldova. „Dimensiunea fraudei este fără precedent”, a subliniat ea.
Scopul a fost compromiterea unui exerciţiu democratic. Scopul lor a fost să inducă frică şi panică în societate”, a punctat Maia Sandu.
„Nu vom renunţa să apărăm libertatea şi democraţia. Aşteptăm rezultatele finale şi vom reveni cu decizii”, a spus în încheiere Maia Sandu, refuzând să răspundă întrebărilor jurnaliştilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...