Numărătoarea voturilor de la alegerile prezidenţiale din SUA nu a fost încă finalizată în toate statele, dar preşedintele ales Donald Trump a depăşit pragul de 74.260.000 de voturi obţinute, îmbunătăţindu-şi astfel scorul din 2020, care era deja un record.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Săptămâna aceasta, Donald Trump a devenit cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, obţinând 301 voturi în Colegiul Electoral, faţă de 226 pentru adversara sa democrată Kamala Harris. Acest total este susceptibil să se modifice în continuare, deoarece rezultatul pentru Arizona, care acordă 11 voturi electorale, nu a fost încă anunţat oficial.

Însă candidatul republican se află în continuare pe primul loc, la distanţă confortabilă, în momentul în care peste 80% din buletinele de vot sunt numărate. Este o victorie clară în Colegiul Electoral, dar şi al votului popular, deoarece, spre deosebire de 2016, anul primei sale alegeri, Donald Trump este sigur că va câştiga şi votul popular.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Miliardarul a doborât deja recordul pentru cele mai multe voturi obţinute într-un scrutin prezidenţial de către un candidat republican. Cu 74.263.792 de voturi numărate în favoarea lui, raportate de Associated Press sâmbătă dimineaţă, Trump şi-a depăşit deja totalul de la alegerile din 2020, în care obţinuse 74.223.975 de voturi, în ciuda înfrângerii sale. De asemenea, el a obţinut 11 milioane de voturi în plus faţă de alegerile din 2016, când votul popular fusese câştigat de Hillary Clinton cu 62.984.828 de voturi.

CUM SE OBŢINE UN RECORD ISTORIC

Desigur, demografia americană, care creşte cu unul până la două milioane pe an, poate explica acest scor mai mare al lui Donald Trump. Populaţia Statelor Unite a crescut cu 13 milioane între 2016 şi 2024. Dar Donald Trump datorează acest scor şi extinderii bazei sale electorale.

Anul acesta, miliardarul a câştigat voturi în rândul latinilor (+13 puncte procentuale), al tinerilor (+6 puncte procentuale), al persoanelor fără studii (+4 puncte procentuale), al femeilor (+2 puncte procentuale) şi al bărbaţilor de culoare (+1 punct procentual), dovadă că a avut loc o adevărată schimbare în rândul societăţii americane în 2024, remarcă Le Figaro.

În schimb, candidata democrată Kamala Harris este în cădere liberă în comparaţie cu alegerea lui Joe Biden în 2020. Ea se afla sâmbătă dimineaţă la 70.355.827 de voturi, iar California, care a numărat doar 60% din buletinele de vot, ar urma să o apropie de 72 de milioane de voturi. Vicepreşedintele se va afla astfel la aproximativ 10 milioane de voturi în urma lui Joe Biden, care a fost ales în 2020 cu 81.283.501 voturi, un record absolut. Atunci, preşedintele democrat a beneficiat de o prezenţă la vot de 66%, cea mai mare de la alegerile prezidenţiale din 1900 (73,7%). Cu titlu de comparaţie, la prima alegere a lui Donald Trump, în 2016, au participat 60% dintre americani. Cifrele pentru 2024 nu sunt încă cunoscute.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.