Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a revendicat, duminică, o victorie zdrobitoare la alegerile prezidenţiale, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Nu a existat suspans în niciun moment”, a spus Vucic în discursul în care şi-a declarat victoria, preciznd că a obţinut încă un mandarde preşedinte de cinci ani, din primul tur, cu aproximativ 60 la sută din voturi.

“Sunt fericit că un mare număr de oameni au votat şi au demonstrat natura democratică a societăţii sârbe”, a adăugat el.

Sârbii au fost chemaţi duminică la urne să îşi aleagă preşedintele, cei 250 de deputaţi, dar şi mai multe consilii locale, între care şi pe cel din Belgrad.

Aleksandar Vucic, în vârstă de 52 de ani, a declarat că Partidul Progresist Sârb al său a obţinut aproape 44 la sută din voturi la legislative. “Suntem pe punctul de a forma un guvern noi singuri, dar împreună cu partidul minorităţii maghiare avem mai multe decât suficiente voturi pentru a forma o majoritate”, a explicat el.

Rezultatele oficiale ale alegerilor ar urma să fie date publicităţii luni seară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.