Nouă persoane au fost ucise în două atacuri asupra unor candidaţi la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, în sudul Mexicului, a anunţat duminică procuratura din această regiune, o nouă ţintă a crimei organizate. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au avut loc sâmbătă seara la Villa Corzo şi Mapastepec, a precizat parchetul, potrivit AFP.
Parchetul a anunţat iniţial trei decese în Villa Corzo, înainte de a confirma că o persoană rănită a murit la spital. Cinci persoane au fost ucise în Mapastepec.
Prins în violenţa crimei organizate, Chiapas trăieşte de câteva zile în ritmul atacurilor împotriva candidaţilor la alegerile municipale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Joi seară, şase persoane au fost ucise la Concordia, în apropiere de Villa Corzo, printre care şi candidatul Lucero Lopez, într-o ambuscadă după un miting de campanie. La San Cristobal de las Casas, capitala turistică a Chiapasului, candidata Partidului Verde la preşedinţia consiliului municipal, Linda Higuera Gutiérrez, a denunţat, de asemenea, un atac împotriva echipei sale de campanie.
Angajament politic periculos
Din septembrie, cel puţin 28 de candidaţi la funcţii locale au fost asasinaţi în Mexic, potrivit celor mai recente cifre prezentate joi de ONG-ul Data Civica. Violenţele afectează toate partidele, fie că este vorba de Morena, partid de stânga aflat la putere, de coaliţia de opoziţie PRI-PAN-PRD sau de Movimiento ciudadano.
Cartelurile sau bandele încearcă să "impună candidaţi" la alegeri, a declarat recent pentru AFP Victor Serrato, procuror pentru infracţiuni electorale în statul Michoacan (vest). Modul de operare este mai mult sau mai puţin acelaşi: "infractorii aleg un candidat" şi îi anunţă pe ceilalţi că "nu au dreptul" să candideze.
Mexicul se pregăteşte să organizeze, la 2 iunie, cele mai ample alegeri din istoria sa: alegeri prezidenţiale, legislative, pentru nouă posturi de guvernator din 32 de state şi o multitudine de alegeri locale. În total, sunt puse în joc puţin peste 20.000 de mandate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.