Cel mai tânăr prim-ministru din lume atunci când a preluat puterea, social-democrata Sanna Marin, care îşi doreşte duminică un al doilea mandat în Finlanda, întruchipează o modernitate care a propulsat-o pe scena internaţională, dar care uneori divizează ţara, scrie AFP.
La 37 de ani, cea care a fost semi-necunoscută în politica finlandeză în 2019 a căpătat notorietate internaţională, fiind apreciată pentru cuvintele dure împotriva puternicului vecin rus despre războiul din Ucraina şi pentru gestionarea competentă a pandemiei de Covid-19 sau ccandidatura a NATO.
Dar într-o ţară care apreciază discreţia, ea este şi „Sanna the party”, porecla dată de tabloide: într-un club de noapte atunci când s-a dovedit a fi contact şi a fost obligată să prezinte un test anti-drog după o petrecere la reşedinţa oficială.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Sunt o fiinţă umană. De asemenea, aspir uneori la bucurie, lumină şi plăcere în mijlocul acestor nori întunecaţi", a mărturisit ea vara trecută, cu ochii înceţoşaţi, în încercarea de a închide o controversă care a făcut deliciul tabloidelor, dar a câştigat şi mulţi susţinători denunţând atacuri sexiste.
Premierul popular, potrivit sondajelor, îi va fi totuşi dificil să asigure duminică o victorie electorală pentru partidul său, întrucât este precedată - cu foarte puţin - de rivalii ei de dreapta şi de extrema dreaptă.
Provenind dintr-o familie modestă, ea a crescut lângă Tampere, bastionul industrial al ţării, unde mai târziu va prezida consiliul municipal.
„Părinţii mei au divorţat din cauza problemelor cu alcoolul ale tatălui meu când eram mică”, a scris ea pe blog.
A fost crescută de mama ei şi de partenera ei, „într-o familie curcubeu cu venituri mici, care locuia într-o zonă de locuinţe sociale”.
Pentru a-şi finanţa studiile, ea a lucrat într-un supermarket, fiind tachinată din această cauză.
După numirea ei, cotidianul Iltalehti a salutat „ascensiunea remarcabilă a casieriţei unui magazin în fruntea Finlandei”. Un ministru estonian gafează crezând că îi aduce un omagiu „fatei de magazin”.
Aleasă deputată la 30 de ani, tocmai pentru talentele sale oratorice, Sanna Marin a început să se facă cunoscută un an mai târziu.
După victoria social-democraţilor la alegerile legislative din primăvara lui 2019, a fost numită ministru al Transporturilor.
La demisia prim-ministrului Antti Rinne, ea este propulsată şef al unui guvern cu membri în principal tineri şi femei.
Ea conduce o coaliţie de centru stânga, formată din cinci formaţiuni: Partidul Social Democrat, Partidul de Centru, Partidul Verzilor, Alianţa de Stânga şi Partidul Popular Suedez din Finlanda.
Mamă a unui copil născut în 2017, ea se remarcă pentru prima dată în timpul pandemiei, atunci când finlandezii obţin printre cele mai bune bilanţuri din Europa.
„Ea a făcut recomandări foarte clare şi a reuşit să liniştească populaţia dând impresia că guvernul deţine controlul”, îşi aminteşte Marko Junkkari, jurnalist politic la cotidianul de referinţă Helsingin Sanomat.
Mandatul ei a fost afectat de diverse controverse, cu mese la reşedinţa oficială plătite de contribuabili, apoi tornada de videoclipuri cu petrecerile sale şi atacuri considerate de-a dreptul sexiste, de exemplu pentru un decolteu adânc.
„Sanna Marin este o figură ce dezbină. Are fani ca o vedetă rock, dar, pe de altă parte, sunt o mulţime de oameni care nu o susţin", spune Marko Junkkari.
Dar punctul culminant al mandatului ei a fost să conducă Finlanda către NATO împreună cu preşedintele Sauli Niinistö, obiectiv care a culminat joi seară, când Parlamentul turc a ratificat aprobarea guvernului de la Ankara, înlăturând ultimul obstacol.
Într-o ţară care se teme de multă vreme să ridice tonul în faţa Rusiei, ea este o voce puternică împotriva Moscovei şi a lui Vladimir Putin. În cazul unei înfrângeri electorale duminică, unii îi prevestesc un destin internaţional, la Bruxelles sau în altă parte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...