Un agent din cadrul serviciilor germane de informaţii, Carsten L., suspectat de faptul că a transmis Rusiei informaţii, a fost arestat miercuri, iar percheziţii au fost efectuate la locuinţa acestuia şi la domiciliul unei rude a acestuia, anunţă joi parchetul federal german, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Germanul Carsten L., un agent al serviciilor federale germane de informaţii BND, este suspectat de ”înaltă trădare”, acuză Parchetul din Karlsruhe, care precizează că a percheziţionat apartamentul şi postul de lucru al acestuia, dar şi al altei persoane.

El a furnizat - în acest an - ”informaţii culese în cadrul activităţii sale unui serviciu rus de informnaţii, anunţă Parchetul federal din Karlsruhe, care se ocupă cu cazurile de spionaj.

”Ancheta a fost realizată în strânsă colaborare cu BND”, precizează parchetul.

Suspectul a fost prezentat în faţa unui judecător şi a fost plasat în arest preventiv.

”Reţinerea şi discreţia sunt foarte importante în acest caz particular. Avem de-a face cu Rusia, în tabăra adversă, cu un actor a cărui lipsă de scrupule şi înclinaţie către violenţă sunt de luat în calcul”, comentează, citat într-un comunicat preşedintele BND Bruno Kahl.

”Fiecare detaliu făcut public în acest caz reprezintă un avantaj pentru acest adversar, în intenţia sa de a facă rău Germaniei”, subliniază el.

Mai multe cazuri de spionaj implicând Rusia au fost dezvăluite în ultimii ani în Germania, dar şi în alte state membre ale Uniunii Europene (UE).

Serviciile  de informaţii şi-au ridicat nivelul de aleră în aceste probleme, după ce Rusia a invadat Ucraina, la sfârşitrul lui februarie.

La 18 noiembrie, un ofiţer rezervist german a fost condamnat, la Düsseldorf , la un an şi nouă luni de închisoare - cu suspendare -, după ce a fost găsit vinovat de spionaj în favoarea Rusiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.