Theresa May a anunţat miercuri că va demisiona înaintea următoarei faze a negocierii Brexitului, dacă deputaţii îi ratifică tratatul retragerii din Uniunea Europeană (UE), relatează AFP, care prezintă o listă de pretendenţi declaraţi sau posibili la succesiunea din cadrul Partidului Conservator.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

BORIS JOHNSON, ETENUL RIVAL

Fostul primar al Londrei a fost unul dintre marii artizani ai victoriei Brexitului în referendumul din iunie 2016, din care îşi trage în prezent, în cotinuare, o mare parte a legitimităţii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Numit ministru de Externe, în urma referendumului, de către Theresa May, el nu a încetat să o submineze, criticându-i strategia în negocierile cu Bruxellesul, după care şi-a dat demisia din Guvern, pentru a apăra o ruptură clară faţă de Uniunea Europeană (UE).

Un politician abil, charismatic şi popular, ”Bojo”, în vârstă de 54 de ani, are o personalitate clivantă, care i-a cauzat numeroase inamiciţii în Partidul Conservator. Iar bilanţul său criticat la condicerea diplomaţiei britanice, pătat de numeroase gafe şi de o reputaţie de diletantism, nu pledează deloc în favoarea sa.

El rămâne, însă, un favorit la casele de pariuri.

MICHAEL GOVE, SPIRITUL TRĂDĂTOR

Ministru al Mediului şi inamic al materialului plastic, acest eurosceptic în vârstă de 51 de ani a jucat rolul cauţiunii din partea susţinătorilor Brexitului în Guvernul May.

Un ”locotenent” al lui Boris Johnson în timpul campaniei în vederea referendumului din iunie 2016, Michael Gove i-a retras susţinerea în momentul în care acesta se pregătea să candideze la conducerea Guvernului, pentru a-şi prezenta propria candidatură. El a fost eliminat, până la urmă, într-un vot al membrilor partidului.

În cazul unei noi intrări în cursă, el poate fi considerat un candidat de consens, mulţumită flexibilităţii poziţiei sale.

JEREMY HUNT, UN NEO-BREXITER

Ministrul britanic de Externe, în vârstă de 52 de ani, a susţinut rămânerea în UE în 2016, după care s-a răzgândit, dezamăgit de abordarea ”arogantă” a Bruxellesului în negocieri.

Un fost om de afaceri care vorbeşte fluent japoneza, el şi-a croit reputaţia de conducător care nu se teme de provocări, după ce a prezidat, timp de şase ani, destinele serviciului public de Sănătate NHS, confruntat cu o criză profundă, pe când era ministru al Sănătăţii.

DOMINIC RAAB, TÂNĂRUL LUP

Numit ministru al Brexitului în iulie, Dominic Raab a demisionat patru luni mai târziu, în dezacord cu Theresa May asupra acordului retragerii din UE încheiat cu Bruxellesul, pe care l-a catalogat ”rău pentru economia noastră şi pentru democraţia noastră”.

Se vede la Downing Street? ”Trebuie să nu spui niciodată niciodată”, a răspuns recent acest deputat ultraliberal, în vârstă de 45 de ani, un eurosceptic pur.

Deţinător al trei dani la karate, fostul avocat specializat în drept internaţional este una dintre figurile noii gărzi a conservatorilor.

SAJID JAVID, CEL ÎMPOTRIVA BREXITULUI

Un fost bancher de afaceri şi fiu al unui şofer de autobuz pakistanez, Sajid Javid, în vârstă de 49 9de ani, este un cadru influent în Partidul Conservator.

Numit în aprilie 2018 la conducerea Ministerului de interne, el a reuşit să-şi impună stilul şi să câştige respectul parlamentarilor conservatori, care îi sunt recunoscători pentru felul în care a gestionat scandalul "Windrush" - cu privire la tratamentul aplicat imigranţilor de origine caraibiană veniţi în Regatul Unit după al Doilea Război Mondial.

În februarie, Sajid Javid a fost criticat din cauză că i-a retras cetăţenia britanică unei femei în vârstă de 19 ani, plecată să intre în gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) în Siria, în 2015, şi care şi-a exprimat dorinţa să se întoarcă în Regatul Unit.

Un adept al tatcherismului şi pieţei libere, acest fost eurosceptic s-a pronunţat împotriva Brexitului la momentul referendumului.

OUTSIDERI

Amber Rudd: o susţinătoare a Theresei May în ascensiunea la putere, ea a cules rezultatele obţinând portofoliul Internelor, apoi al Muncii. Însă reputaţia sa de eurofilă ar putea să-i dăuneze.

Jacob Rees-Moog: foarte activ în ultimele luni, liderul European Research Group (ERG), un influent grup de deputaţi eurosceptici, a devenit una dintre figurile de prim-plan ale ”Brexiter”-ilor.

Andrea Leadsom: finalista învinsă în cursa la şefia Guvernului în 2016, în faţa Theresei May, ministrul însărcinat cu relaţia cu Parlamentul este o ferventă avocată a Brexitului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.