O ambulanţă aeriană, cu o echipă specializată în tratarea pacienţilor în comă, urma să plece joi noaptea din Germania pentru a-l aduce în această ţară pe dizidendul rus Alexei Navalnîi, a anunţat organizaţia Cinema for Peace Foundation, transmite Reuters.
Lui Navalni i s-a făcut rău joi, în timp ce se afla într-un avion, fiind suspect că ar fi fost otrăvit, iar în prezent se află în comă într-un spital din oraşul siberian Omsk.
În 2018, fundaţia, finanţată de activistul şi producătorul de filme Jaka Bizilj, de naţionalitate slovenă, a aranjat ca activitul anti-Kremlin Piotr Verzilov să fie adus la Berlin pentru a fos tratat după ce a fost otrăvit la Moscova.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Activiştii afirmă că Verzilov, membru al trupei dizidende Pussy Riot, a cerut ca un avion să fie trimis pentru a-l lua pe Navalni.
”Din motive umanitare, la solicitarea lui Verzilov, vom trimite la miezul nopţii o ambulanţă aeriană cu echipamente medicale şi specialişti, cu care Navalni să poată fi adus în Germania.”, a afirmat Bizilj într-un comunicat.
”Suntem în contact cu autorităţile şi sperăm că toate permisele pentru transport şi un raport medical pentru pacientul în comă să fie acordate în această noapte”, a spus acesta, adăugând că spitalul Charite din Berlin este pregătit să îl primească pe Navalni.
Niciun reprezentant al spitalului nu a fost disponibil imediat pentru comentarii.
Bizilj a declarat publicaţiei Bild că avionul se va întoarce din Omsk vineri dimineaţa, dacă starea lui Navalni va permite acest lucru.
Anterior, cancelarul german Angela Merkel a declarat reporterilor că Germania este pregătită să ofere sprijin medical pentru Navalni, dacă va primi o solicitare în acest sens.
”Dacă vom fi solicitaţi îi vom oferi asistenţă medicală, inclusiv în spitale germane, dar solicitarea trebuie să vină de acolo”, a declarat Merkel într-o conferinţă de presă susţinută împoreună cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în sudul Franţei.
Un oficial al Ministerului german de Externe a spus că ştie despre ”o iniţiativă privată” de a-l aduce pe Navalni în Germania.
Navalni, un opozant puternic al preedintelui Vladimir Putin, a început să se simtă rău joi dimineaţa, la bordul unui avion care zbura din Siberia spre Moscova, după ce a băut un ceai la o cafenea din aeroportul din oraul siberian Tomsk.
Dacă se va dovedi că a fost otrăvit, ar fi cel mai recent dintr-o serie de astfel de cazuri şi cazuri suspecte care au implicat oameni aflaţi în conflict cu Kremlinul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.