Activiştii de mediu din cadrul mişcării „Just Stop Oil” au deteriorat luni mormântul naturalistului britanic Charles Darwin de la Westminster Abbey din Londra, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Doi activişti au intrat luni dimineaţă în Westminster Abbey, locul unde au loc inclusiv nunţile regale, încoronările şi înmormântările regale în Marea Britanie şi o atracţie turistică majoră, şi au folosit un spray cu cretă pentru a scrie un mesaj pe piatra funerară a mormântului lui Darwin.

Militanţii au scris cu portocaliu mesajul „1,5 este mort” pe suprafaţa pietrei funerare din marmură albă, făcând referire la anunţul recent potrivit căruia temperaturile globale din 2024 au depăşit pentru prima dată cu 1,5 grade Celsius nivelurile preindustriale.

„Am depăşit pragul de 1,5 grade care ar fi trebuit să ne protejeze”, a declarat unul dintre militanţi. „Darwin s-ar răsuci în mormânt dacă ar şti că ne aflăm în mijlocul celei de-a şasea extincţii în masă”, a adăugat activistul.

Charles Darwin, cunoscut mai ales pentru teoria sa a evoluţiei prin selecţie naturală, a murit în 1882. El este înmormântat în „colţul oamenilor de ştiinţă” din Westminster Abbey, unde sunt înmormântaţi şi Isaac Newton şi Stephen Hawking.

Abaţia a confirmat incidentul într-o declaraţie. „Conservatorii abaţiei iau măsuri imediate pentru a curăţa monumentul şi nu anticipează niciun prejudiciu permanent”, a precizat o purtătoare de cuvânt. „Poliţia a fost chemată la faţa locului şi s-a ocupat de incident. Abaţia rămâne deschisă pentru vizitare şi închinare”, a adăugat ea.

Poliţia Metropolitană din Londra a declarat că două femei au fost arestate sub suspiciunea de provocare de daune penale la Westminster Abbey şi au fost duse la o secţie de poliţie din centrul Londrei.

Militanţii Just Stop Oil au organizat o serie de proteste importante în Marea Britanie, inclusiv perturbarea evenimentelor sportive şi culturale, vopsirea clădirii ambasadei SUA din Londra şi aruncarea de supă pe tablourile lui Van Gogh.

 

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.