Uniunea Europeană (UE) şi Regatul Unit au ajuns la un acord asupra cotelor de pescuit în 2023 în apele lor comune - care garantează 350.000 de tone de pescuit flotei UE -, anunţă miercuri Comisia Europeană (CE), însă ONG-uri de mediu denunţă praguri stabilite peste cele recomandate de către oameni de ştiinţă, care riscă să alimenteze un suprapescuit, relatează AFP.
Britanicii şi europenii au convenit - după săptămâni de negocieri - ”totalurile admise de captură” autorizate în ”peste 74 de stocuri” în apele pe ale căror resurse le gestionează în comun, în Oceanul Atlantic şi în Marea Nordului.
Acest acord ”garantează posibilitatea pescuirii a peste 350.000 de tone de peşte flotei UE, (o cantitate) estimată la aproximativ un miliard de euro, pe baza preţurilor istorice la debarcare, corectate cu inflaţia”, precizează CE.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Cote suplimentare urmează să fie stabilite ulterior la sprot (la Marea Nordului şi în Canalul Mânecii) şi la uvă (în Marea Nordului).
”Acordul va susţine mijloacele de subzistenţă ale comunităţilor de coastă de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii, în Marea Irlandei şi în Marea Nordului, le va oferi vizibilitate şi va consolida gestionarea durabilă a resurselor”, subliniază comisarul european Virginijus Sinkevicius, care precizează că aceste cote se stabilesc pe baza ”celor mai bune avize ştiinţifice disponibile”.
Invers, organizaţii noguvernamentale (ONG) denunţă faptul că aceste cote vor conduce la o fragilizare a stocurilor deja vulnerabile.
”Observăm şi cote stabilite conform recomandărilor oamenilor de ştiinţă”, dar multe le depăşesc cu mult, denunţă coordonatoarea ONG-ului Oceana, care acuză că Londra şi Bruxellesul ”continuă să acorde cote pentru un număr important de stocuri, a căror reconstituire va fi pusă în pericol de o continuare a suprapescuitului”.
Cercetătorii recomandau să nu se mai pescuiască deloc din stocurile cele mai epuizate - ca de exemplu codul, în vestul Scoţiei, merlanul în Marea Irlandei sau heringul în Marea Caltică -, însă UE şi regatul ”continuă să autorizeze prinderi accidentale excesive din aceste stocuri” ale unor nave care pescuiesc alte specii, deplânge Vera Coelho, de la Oceana.
”Acest lucru le va face restabilirea la niveluri durabile aproape imposibilă (...). Populaţiile lor riscă să se prăbuşească şi mai mult”, avertizează ea, apreciind că Londra şi Bruxellesul ”îşi încalcă propriile legi de mediu” şi ”pun în pericol viabilitatea pe termen lung a industriei pescuitului”.
”Stocurile cod şi de merlan sunt deja epuizate, nişte victime colaterale ale traulelor neselctive care adună tot în calea lor şi care încearcă să prindă langustine şi eglefini. Dacă acest pescuit nu este restrâns, aceste stocuri ar putea să nu se mai restabilească niciodată”, avertizează, la rândul său, Jenni Grossmann de la ONG-ul ClientEarth.
ClientEarth a dat în judecată în justiţia UE statele membre din cauză că au stabilit cote pe care le denunţă drept ”nedurabile”, în pofida obligaţiei în domeniul reglementării de a pune capăt suprapescuitului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.